În construcția bugetară pe anul viitor, aleșii au inclus și două majorări pentru pensii. În luna ianuarie se va aplica o indexare de 13,8%, iar în spetembrie toate pensiile vor fi recalculate.
Însă, seniorii nu se pot bucura prea mult de veniturile mai mari. Și asta pentru că speranța de viață a scăzut considerabil. De fapt, România este pe ultimul loc din UE și la acest capitol.
Peste pragul de 70 de ani numărul românilor care primesc pensii se reduce semnificativ. În medie, un român mai trăiește între 4-6 ani după ce a atins pragul standard de pensionare, de 65 de ani. Spre deosebire de majoritatea statelor din Uniunea Europeană unde speranța de viață este considerabil mai mare.
Distanţa faţă de spitale şi costurile medicale, cel mai mare obstacol. Majoritatea românilor deplâng fapul că accesul la serviciile medicale este deficitar, mai ales pentru persoanele care trăiesc în mediul rural. Distanța până la prima unitate medicală este destul de mare.
În plus, persoanele din mediul rural sunt nevoite să aștepte la cozi interminabile pentru a beneficia de un simplu consult medical sau pentru un set de analize complet. Mai mult nu puțini au fost cei care au fost nevoiți să plătească, investigații, consultații sau tratamente în sistemul privat de sănătate, care nu este deloc ieftin.
Cele mai des întâlnite afecțiuni ale pacienților care ajung în cabinetele medicilor generaliști sunt cauzate de bolile respiratorii, boli ale aparatului ciculator sau bolile infecțioase. Dacă ne raportăm strict pe categoria de vârstă 60-65 de ani, în cazul acestora apar de foarte mult ori boli asociate precum diabet, boli cardiovasculare sau chiar boli neurodegenerative.
Într-un raport publicat de Institutul Național de Statistică se precizează că media persoanelor care încasează pensii a fost de puțin peste 5 milioane, mai puțin cu aproximativ 75 de mii de persoane față de anul precedent. Numărul mediu de pensiionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,67 milioane, mai puțin cu 47.000 de persoane față de anul precedent, potrivit INS.