NEWS

Pensiile românilor, în pericol. Se anunță un val de demisii la Poșta Română

Pensiile românilor în pericol. Se anunță un val de demisii la Poșta Română
Sursă foto: Facebook/Compania Națională Poșta Română

Pensiile românilor, în pericol. După limitarea drepturilor salariale, conducerea Poștei Române se așteaptă la un val de demisii, lucru care va pune în pericol asigurarea serviciului universal poștal pe întreg teritoriul României, susține compania. Sute de mii de pensionari sunt dependenți de acest serviciu.

Conducerea Poștei Române vrea exceptarea companiei de la aplicarea prevederilor așa-numitei „Legi a austerității” 296/2023, prin care au fost introduse noi măsuri fiscale, acuzând un impact negativ asupra operatorului poștal și angajaților.

În acest sens, acționarii companiei – Ministerul Cercetării și Fondul Proprietatea – se vor întâlni în prima parte a lunii ianuarie să analizeze situația și ideea exceptării Poștei Române de la aplicarea parțială a prevederilor Legii 296/2023, în vederea inițierii unui proiect de memorandum, scrie Profit.ro.

Pensiile românilor, în pericol. Efectele legii asupra angajaților Poștei Române

Peste 21.000 de angajați, majoritatea cu salarii la nivelul minim, vor fi afectați negativ de restricțiile impuse de Legea 296/2023, pierzându-și inclusiv bonurile de masă (ori ajutoare sau bonusuri), care în acest moment reprezintă un beneficiu important pentru aceștia.

În plus, după limitarea drepturilor salariale, ne așteptăm la un val de demisii, lucru care va pune în pericol asigurarea serviciului universal poștal pe întreg teritoriul României, cu toate riscurile care decurg de aici”, susține compania

De asemenea, susține managementul companiei, limitarea salariilor pentru o parte din angajații Poșta Română va determina diminuarea contribuțiilor plătite către bugetul statului în medie cu circa 5,6 milioane lei/lună în anul 2024.

Compania se bazează exclusiv pe autofinanțare

„Compania se bazează exclusiv pe autofinanțare, iar prevederile Legii 296/2023 limitează capacitatea Poștei Române de face investiții critice și de a răspunde schimbărilor rapide ale pieței, aflate în continuă evoluție, afectându-i serios competitivitatea”, este un alt argument invocat.

Investițiile realizate de operatorul poștal național în perioada 2021-2023 au totalizat 128,5 milioane lei, comparativ cu 25,7 milioane de lei în perioada 2018-2021.

Poșta Română este controlată de Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării (MCID) – 93,75% și Fondul Proprietatea – 6,25%. Compania are peste 24.000 salariați și a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 1,45 miliarde de lei.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele