Direcția de Investigare a Criminalității Economie a făcut joi percheziții în București, Iași și Botoșani, după ce două sute de cumpărători de tablouri au fost păcăliți cu falsuri după pictori celebri. Acești pictori sunt Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian sau Nicolae Grigorescu.
O anchetă colosală are loc pe piața de artă din România. Sute de tablouri false Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian sau Nicolae Grigorescu ar fi fost vândute cu sprijinul unui expert acreditat de Ministerul Culturii.
„În urma investigațiilor efectuate a reieșit că, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din București, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste de la diferiți clienți, ar fi comercializat tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiți, ca de exemplu Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ștefan Luchian, etc.”, se arată într-un comunicat al Poliției Române
Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, lucrările artistice ar fi fost însoțite de certificate de expertiză întocmite de către un expert acreditat de către Ministerul Culturii, în care se menționa în mod nereal că picturile, purtând în fals semnătura unor pictori celebri, ar fi aparținut acestora.
„Perchezițiile au ca obiect, în primul rând, identificarea tuturor lucrărilor artistice atribuite în mod nereal unor pictori, precum și ridicarea unor documente financiar contabile, medii de stocare a datelor, înscrisuri și orice mijloace folosite în activitatea infracțională”, mai precizează Poliția Română în comunicat.
Din cei 200 de cumpărători, vor fi citați 40 de martori, iar două persoane vor fi aduse cu mandat la audieri.
În primul rând, scopul perchezițiilor este identificarea lucrărilor artistice atribuite fără temei unor pictor, dar și ridicarea unor documente financiar contabile medii de stocare a datelor, înscrisuri și orice mijloace folosite în activitatea infracțională, potrivit comunicatului.
Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, lucrările artistice ar fi fost însoțite de certificate de expertiză întocmite de către un expert acreditat de către Ministerul Culturii. Se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală.
Ministerul Culturii menționează că angajații săi sau ai instituțiilor subordonate nu sunt implicați în acțiunile investigate.
„Ministerul Culturii acreditează experți în domeniul patrimoniului cultural mobil, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor. Experții acreditați nu sunt angajați ai Ministerului Culturii. Potrivit prevederilor legale incidente protejării patrimoniului cultural național mobil, în cazul constatării încălcării acestora, Ministerul Culturii poate dispune retragerea autorizației de funcționare a agentului economic autorizat să comercializeze bunuri, respectiv a atestatului de expert în domeniul patrimoniului cultural mobil.
Ministerul Culturii acordă tot sprijinul de specialitate organelor competente de cercetare penală. În concluzie, atât angajații Ministerului Culturii cât cei ai instituțiilor subordonate acestuia nu sunt implicați în acțiunile investigate de instituțiile statului”, precizează ministerul.
Ministerul Culturii acordă tot sprijinul de specialitate organelor competente de cercetare penală.