Polițiștii și procurorii DIICOT au efectuat miercuri dimineața, 2 aprilie, 11 percheziții în județele Olt, Teleorman și în București, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj. Vizat ar fi Bereca Mondial și alți membri ai familiei sale, spun surse Antena 3 CNN.
Potrivit DIICOT, în cursul anului 2022, cinci persoane au inițiat și constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, care oferea sume de bani cu împrumut, pentru care pretindea dobânzi lunare cuprinse între 10 și 40%, care realizează miercuri 11 percheziții.
„În cadrul grupului infracțional organizat, de tip piramidal, deciziile legate de operațiunile de cămătărie referitoare la selectare persoanelor și stabilirea condițiilor în care li se acordă împrumuturi, au revenit liderului, ceilalți membrii având sarcina recuperării creanțelor de la debitori, cărora în mod constant le-au fost majorate dobânzile și li s-au impus penalizări pentru neplata sumelor datorate la termenele stabilite”, transmite DIICOT.
De asemenea, în situația în care persoanele împrumutate nu și-au mai putut onora obligațiile, membrii grupării au recurs la amenințări, acte de intimidare sau violențe fizice.
Sumele obținute din activitatea infracțională au fost folosite de făptuitori pentru achiziționarea de autoturisme de lux, case, apartamente și terenuri, spun anchetatorii.
Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.
Potrivit surselor Antena 3, perchezițiile l-ar viza pe Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, dar și pe alți membri ai familiei sale.