NEWS

Pericol de furtună solară. Sateliții au surprins cum se îndreaptă cu repeziciune spre Pământ

Pericol de furtună solară. Sateliții au surprins cum se îndreaptă cu repeziciune spre Pământ

Pericol de furtună solară. Cercetătorii de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică au emis un avertisment pentru 8 iunie, după ce sateliții săi au detectat o ejecție de masă coronală, care se deplasează spre Pământ.  

După o scurtă perioadă de acalmie, Soarele a intrat din nou în acțiune. Pe 4 iunie, o explozie la suprafața Soarelui a aruncat în spațiu o mare de ejecție de masă coronală (CME). Din nefericire, aceasta se îndreaptă spre Pământ.

Pericol de furtună solară. Rezidurile unei explozii se îndreaptă spre Terra

Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) a detectat fenomenul cu ajutorul sateliților săi, și a emis o alertă de furtună solară pe 7 și 8 iunie. În mod special, aceasta va fi prima furtună solară din luna iunie, scrie hindustantimes.com.

Conform unui raport al SpaceWeather.com, „cercetătorii NOAA spun că o CME ar putea lovi câmpul magnetic al Pământului la sfârșitul zilei de 7 sau 8 iunie. Aceasta a fost aruncată în spațiu pe 4 iunie de un filament de magnetism în erupție în emisfera sudică a Soarelui”.

Se așteaptă ca furtuna geomagnetică rezultată să aibă o intensitate cuprinsă între clasa G1 și G2.

Furtuna solară va lovi, joi, Pământul

Soarele a devenit un focar de pete solare. În acest moment, există opt pete solare pe partea Soarelui orientată spre Pământ. Aceste pete solare au explodat frecvent, producând erupții solare.

În ultimele două săptămâni, aceste erupții solare au fost minore, dar pe 4 iunie, un filament uriaș de magnetism a aruncat în spațiu o cantitate mare de CME.

Îngrijorările se datorează în mare parte faptului că se așteaptă ca actualul ciclu solar să atingă apogeul la începutul anului viitor. Asta înseamnă că activitatea solară va crește probabil în lunile următoare, iar acest lucru poate produce o furtună geomagnetică terifiantă de clasa G5.

Pentru cei necunoscători, astfel de furtuni pot perturba GPS-ul, pot împiedica funcționarea rețelelor de telefonie mobilă și Internetul, și chiar pot provoca o pană masivă de curent. Nici măcar dispozitivele electronice de pe Pământ nu sunt ferite de defecțiuni.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele