LIFESTYLE

Pericolul din carnea de porc care-i pândește pe români înainte de Crăciun. Avertisment ANPC

Pericolul din carnea de porc care-i pândește pe români înainte de Crăciun. Avertisment ANPC
Sursa foto: Playtech

Înainte de Crăciun, apetența românilor pentru carne de porc ajunge la cote incomensurabile și, deseori, siguranța alimentară pălește în fața poftei sau a tradiției. Pericolul din carnea de porc este o realitate, iar inspectorii ANPC atrag atenția, mai ales în această perioadă, și îi invită pe toți românii consumatori tradiționali să consulte foarte bine lista cu cele 6 aspecte absolut importante care sunt de urmărit cu atenție înainte de a achiziționa produsele.

„Trebuie să se asigure că locurile din care cumpără sunt autorizate, respectă condiţiile de comercializare şi mai ales trebuie să fie foarte atenţi la condiţiile de depozitare. Recomandăm şi subliniem obligativitatea consumatorilor de a respecta exigenţele transmise de către mai multe autorităţi. Pentru că odată deranjat comerţul stradal sau din locuri cel puţin din condiţii discutabile, cu siguranţă îşi asumă un risc foarte mare, dar îşi asumă şi pentru membrii familiei. La târgurile, aşa zise, de Crăciun, produsele din porc erau ţinute în tonete. I-am informat pe colegii mei din zonele respective, cu siguranţă valoarea temperaturilor de la foarte mici noaptea, la plus 12 grade, câteodată, în această perioadă, nu sunt condiţii conforme de depozitare”, avertizează Horia Constantinescu, preşedinte ANPC.

În plus, oficialul pune în atenție o serie de aspecte cărora trebuie să li se acorde maximă atenție. Carnea de porc, în primul rând, trebuie să fie de culoare roșiatică, în niciun caz palidă și cu lichid în ambalaj. De asemenea, osul nu trebuie să fie închis la culoare, iar grăsimea să fie albă, fără pete întunecate..

Pericolul din carnea de porc. La ce să fim atenți când achiziționăm carne de porc

1. Carnea de porc ar trebui să aibă o culoare roz deschis, în timp ce carnea de vânat ar trebui să fie maro închis.
2. Mirosul este cel mai bun mod de a determina dacă carnea este încă proaspătă. Dacă mirosul este în vreun fel înțepător, sau miroase a carne în putrefacție, atunci stați departe.
3. Carnea de bună calitate se vede după modul în care este tranșată. Căutați tăieturi netede, de dimensiuni uniforme, și stați departe de carnea cu margini zimțate.
4. Mare atenție la fibrele cărnii. Granulația fibrelor vă va spune dacă carnea este tare sau fragedă. Boabele grosiere ale cărnii, cu multe fibre musculare vizibile, înseamnă o carne tare, cu multă aromă.
5. Carnea cu pete albe și dungi de grăsime distribuite în tot mușchiul, va fi mai suculentă și mai fragedă. Această grăsime se numește marmorare, iar cu cât marmorarea este mai fină, cu atât este mai gustoasă.
6. Mare atenție la textura cărnii. Dacă carnea arată ca și cum ar urma să se destrame, s-ar putea să se datoreze unei manipulări sau unei calități slabe.

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele