WORLD

Peste o sută de mii de opere de artă vor fi îngropate pe lună. Printre ele, o povestire a unui român

Peste o sută de mii de opere de artă vor fi îngropate pe lună. Printre ele o povestire a unui român

Peste o sută de mii de opere de artă vor fi îngropate pe lună. Acestea surprind viața de pe Pământ și vor fi trimise pe satelitul natural al planetelei noastre în cadrul unui proiect al Agenției Spațiale Americane.

Operele vor fi transpuse în cipuri, de dimensiunea unui nasture, care au fost proiectate să reziste milioane de ani. Surpriza constă în faptul că printre ele se află și povestirea unui scriitor român.

Peste o sută de mii de opere de artă vor fi îngropate pe lună. Povestirea ”Alegere” merge cu ele

Sunt trei capsule ale timpului care vor duce pe Lună o colecție de 150 de mii de lucrări – fotografii, opere literare, discuri muzicale ori picturi, de la mii de artiști din întreaga lume. Printre ele se află și „Alegere”, o povestire a scriitorului roman de science fiction Liviu Surugiu, care se declară emoționat că o creașie a sa va face o asemenea călătorie.

Este vorba despre un tată părăsit, singur pe Lună, care își trăiește ultimele clipe și care are de ales între a supraviețui sau a renunța la amintirea fiului lui. Și el face o alegere”.

De-a lungul timpului, Liviu Surugiu a publicat mai multe lucrări în cele mai importante reviste de profil din SUA și l-a impresionat pe Samuel Peralta, coordonatorul programului „The Lunar Codex”, care l-a și ales pentru această misiune inedită.

Micile cipuri de memorie, din nichel și din aur, ca să reziste în condițiile de iradiații, de lipsă de atmosferă vor fi îngropate sub stratul de praf lunar, denumit regolit.

Misiunea aparține celor de la NASA, care se pregătesc să trimită un nou echipaj uman pe satelitul natural al Pământului, în 2025. În avanpremiera acestei misiuni, vor fi trimise în spațiu, în trei tranșe, mai multe echipamente performante, printre care si robotul care va îngropa capsulele.

Capsula care include și lucrarea scriitorului român va ajunge pe Lună la începutul anului viitor.

 

 

 

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele