Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut, joi, o nouă declarație hilară, din rândul celor cu care a obișnuit opinia publică încă de la primul portofoliu deținut încă din mandatul de premier al lui Grindeanu. Mai mult, pe internet circulă recent o fotografie în care acesta este surprins în timp ce numără boabele de pe un știulete de porumb. Mai mult, a explicat ce a cercetat prin acest gest.
Petre Daea a explicat, într-o emisiune la Antena 3, procedeul prin care agricultorii verifică starea culturilor de porumb. Totul poate fi vizionat în clipul video de mai jos.
”Un știulete când l-a luat un agronom în mână se uită la trei lucruri: În primul rând dacă e cald. Și acela era fierbinte (din imaginea în care Daea verifica un știulete, n.red.) În momentul în care desfaci pănușile și ai luat ciocălăul în mână e temperatura atât de ridicată, aproape de încălzești”, a spus Daea.
Daea s-a făcut remarcat, mai ales în primele mandate, prin declarații și povestiri hilare despre fermieri, coromorani și oi.
Într-unul dintre episoade, Daea a povestit cum a găsit unul dintre fermierii pe care i-a vizitat într-o duminică:
”Duminică, în zi de relaxare, iscusitul fermier a considerat mai importantă verificarea manuală a operațiunii de castrare a plantelor-mamă”, povestea ministrul.
În alte cazuri, Daea a comparat sacrificarea porcilor bolnavi de pestă cu Holocaustul, a adus elogii oilor concluzionând că oaia ”este o statuie vie” și a început un război împotriva cormoranilor, spunând că populația de pește are de suferit din cauza acestora și că s-au înmulțit atât de mult încât ”fac baie în piscine”.
Click to display the embedded YouTube video
Recoltatul grâului s-a încheiat în România, întreaga producţie este înmagazinată, iar cantitatea obţinută va asigura necesarul de consum al ţării, dar şi disponibilităţi pentru export, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
„Cu siguranţă o să avem pâine, pentru că avem producţia sub cheie. Am încheiat recoltatul grâului în România, urmare a acţiunii concrete şi a efortului pe care l-au făcut fermierii în ţară. Acum întreaga producţie este înmagazinată, iar cantitatea pe care o avem asigură pe de o parte necesarul de consum al ţării, iar pe de altă parte avem şi disponibilităţi pentru export. Într-un cuvânt avem pâine şi nu sunt motive de îngrijorare din acest punct de vedere”, a susţinut ministrul Agriculturii.
Potrivit celor mai recente date transmise de MADR, seceta pedologică a afectat până în prezent o suprafaţă totală de 160.670 hectare, în 24 judeţe, centralizarea vizând culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, orz, orzoaică şi triticale.
Anul trecut, România a ocupat locul patru în Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu grâu, cât şi al producţiei, după Franţa, Germania şi Polonia, cu 2,175 milioane hectare, respectiv 10.433.800 tone.