WORLD

Piaţa Sfântul Petru a devenit cel mai păzit loc de pe planetă: soldaţi, luptători anti-tero şi zone patrulate de avioane de vânătoare LIVE VIDEO

Piaţa Sfântul Petru a devenit cel mai păzit loc de pe planetă soldaţi luptători anti-tero şi zone patrulate de avioane de vânătoare LIVE VIDEO
sursă foto: colaj foto

Piaţa Sfântul Petru a devenit cel mai păzit loc de pe planetă. Mii de carabinieri, militari, luptători antitero patrulează fără oprire în locul sacru. 

Poliția italiană a impus măsuri stricte de securitate în Roma pentru perioada de doliu și pentru ziua de sâmbătă, când va fi înmormântat papa Francisc.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Piaţa Sfântul Petru a devenit cel mai păzit loc de pe planetă. Măsuri drastice de securitate la Vatican

Situația din metropolă este monitorizată de la sol, din aer și de pe apă. Mii de polițiști și militari sunt detașați în capitala italiană, unde sunt așteptați să cel puţin jumătate de milion de credincioși, dar și mulți șefi de state.

Clădirile din inima Vaticanului sunt înţesate de lunetişti. Alături de ei, o echipă specială, formată din peste 400 de agenţi, va supraveghea toate intrările şi ieşirile din capitala Italiei.

Pentru securitatea pelerinilor, Vaticanul a cheltuit 5 milioane de euro.

„Ne aşteptăm la un număr foarte mare de pelerini pe care ne pregătim să-i primim cu cele mai ridicate standarde de securitate. Vom controla foarte bine fluxul de pelerini. Toate punctele logistice prin care aceste persoane vor trece sau vor ajunge în capitală au fost întărite. Vorbim de aeroporturi, metrou şi staţiile de tren”, a declarat Susanna Simone, vice-chestorul Romei.

170 de înalți demnitari la funeralii

În Piaţa Sfântul Petru, nimeni nu intră sau nu iese fără să fie verificat. Cei ce vor să-i aducă un ultim omagiu Papei sunt nevoiţi să treacă prin mai multe filtre. Au fost amplasaţi senzori pentru detectarea metalelor şi au fost aduşi câini special antrenaţi.

Tot aici a fost adusă şi tehnică militară de ultimă oră, precum aparatele antidronă, ce pot doborî aeronavele cu ajutorul unor unde radio. În timpul perioadei de doliu şi a funeraliilor, întreaga regiune va fi patrulată de avioane de luptă.

Vaticanul aşteaptă aproape 170 de înalţi demnitari la funeralii: regi, şefi de stat sau delegaţi străini. Printre cei ce şi-au anunţat participarea se numără preşedintele american Donald Trump, liderul francez Emmanuel Macron şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele