NEWS

Pîslaru arată cu degetul către confederaţiile sindicale care se opun unei legi a salarizării: Ar aduce creşteri la aproape 80% din sectorul public şi nu o să mai aibă această ocazie 

Pîslaru arată cu degetul către confederaţiile sindicale care se opun unei legi a salarizării Ar aduce creşteri la aproape 80 din sectorul public şi nu o să mai aibă această ocazie 
sursă foto: Facebook Dragoș Pîslaru

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a transmis marți că astăzi este ceasul al 12-lea, iar confederaţii sindicale se opun unei legi a salarizării care ar aduce creşteri la aproape 80% din sectorul public şi nu o să mai aibă această ocazie, în opinia sa, reprezentând o greşeală fundamentală. Vorbind despre coincidenţa protestului de la Ministerul Muncii, chiar în ziua în care se discută de legea salarizării, că reprezintă o mişcare care nu poate fi întâmplătoare.

„Astăzi este ceasul al 12-lea, confederaţii sindicale se opun unei legi care ar aduce creşteri la aproape 80% din sectorul public şi nu o să mai aibă această ocazie, pe lângă faptul că vom genera direct o pierdere de 770 de milioane de euro, legată de PNRR. Comportamentul sindicatelor legat de dialogul social îl înţeleg, legat de a protesta împotriva adoptării acestei legi, încă din fazele anterioare, când nici măcar nu aveam un proiect, fără să existe vreo înţelegere de unde ar fi putut fi scoşi banii adiţionali, reprezintă o greşeală fundamentală şi o eroare de reprezentare a multor oameni, 1, 2 milioane oameni din administraţia publică”, a spus ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru.

„Coincidenţa acestui protest, în ziua în care discutăm de legea salarizării, reprezintă o mişcare care nu neapărat spun că este direct legată, dar care nu poate fi întâmplătoare. (..) În toată această perioadă a fost încercată o campanie de a arăta că lucrurile nu merg bine, că lucrurile sunt în haos, că lucrurile sunt denaturate în România. Nimeni n-a pus pe masă vreun plan alternativ”, a mai afirmat Pîslaru.

Potrivit ministrului interimar al Muncii, în acest moment, versiunea pe care partidele o au pe masă, cu nişte discuţii care nu sunt foarte complicate cu Comisia Europeană, îndeplineşte jalonul.

„Nu este o problemă legată de asigurarea compatibilităţii cu jalonul din PNRR. Discutăm de un proiect care are sub 12 miliarde de lei şi care, într-adevăr, poate fi uşor compatibilizat cu ultimele cerinţe Comisiei”, a arătat el.

Dragoş Pîslaru, despre solicitările confederaţiilor sindicale: Guvernul interimar nu poate să decidă chestiunea salariului minim

Dragoş Pîslaru a mai arătat că o decizie privind majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, una dintre solicitările sindicatelor, nu poate fi luată de guvernul actual, care este interimar, ci poate fi luată numai de un guvern cu puteri depline.

”Suntem într-o situaţie în care, pe de o parte, confederaţiile sindicale spun că Guvernul nu are legitimitate şi că ar trebui să nu facă nimic, iar, pe de altă parte, tocmai vedem că sunt solicitări pe care le pun în faţa Guvernului, ca şi cum Guvernul interimar ar putea să decidă, de exemplu, chestiunea salariului minim. Este o prerogativă care nu poate fi exercitată decât de un Guvern cu puteri depline”, a declarat ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, despre solicitările sindicatelor care au protestat în faţa ministerului.

El a precizat că tot ceea ce poate Guvernul să asigure în zona de interimat este să continue dialogul şi să pregătească un cadru pentru un Guvern cu puteri depline”, a afirmat el.

”Cele două revendicări care au fost anunţate, prima dintre ele, legată de salariul minim, în perioada de 5 iunie (..) a existat deja o consultare cu privire la pregătirea cercetării care să fundamenteze nivelul salariului minim. Termenul, după cum ştiţi, conform HG, este de 20 octombrie. (..) Prin urmare, cu siguranţă, protestele sunt o formă de exprimare a sindicatelor. În acest moment, însă, nu avem vreo bornă care să ne permită, într-un fel, să luăm nişte decizii. Dar vom avea discuţii. Cu privire la celălalt subiect, legat de contractele colective, România respectă pilonul social, drepturile sociale”, a spus ministrul interimar, înainte de întâlnirea cu sindicatele care protestează la sediul Ministerului Muncii.

El a menţionat că, pentru negocierea la nivel naţional, nu există cadru de reprezentare, cel puţin la nivelul patronatelor, deci nu pot exista contracte colective naţionale.

”Pentru contractele sectoriale, sunt câteva care sunt deja adoptate. Evident, înţelegem faptul că sindicatele îşi doresc mai multe contracte colective sectoriale. Aceste lucruri le vom discuta, de altfel, la întâlnire, ca să înţelegem mai concret, exact, solicitările sindicale”, a subliniat Pîslaru.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele