NEWS

Plenul Senatului votează solicitarea grupului PACE de înfiinţare a unei comisii de anchetă, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Simina Tănăsescu, șefa CCR

Plenul Senatului votează solicitarea grupului PACE de înfiinţare a unei comisii de anchetă în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Simina Tănăsescu șefa CCR
sursă foto: bihoreanul.ro

Plenul Senatului va vota, săptămâna viitoare, solicitarea grupului PACE de înfiinţare a unei comisii de anchetă, în urma întâlnirii dintre premierul interimar Ilie Bolojan şi preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, a decis marţi Biroul Permanent al Senatului.

Biroul Permanent al Senatului a decis trimiterea la plen a solicitării Comisie de Constituţionalitate privind cercetarea condiţiilor desfăşurării întâlnirii dintre prim-ministrul Guvernului României, Ilie Bolojan, şi preşedintele Curţii Constituţionale a României, Elena-Simina Tănăsescu, la solicitarea grupului parlamentar PACE-Întâi România, a anunţat senatorul Clement Sava.

Astfel, plenul va decide prin vot dacă se face ancheta solicitată in cadrul Comisiei de Constituţionalitate.

Plenul Senatului urmează să aibă loc luni sau marţi

Senatorul Ninel Peia, chestor al Senatului, a sesizat Comisia pentru constituţionalitate, cu cercetarea condiţiilor desfăşurării întâlnirii dintre prim-ministrul Guvernului României, Ilie Bolojan, şi preşedintele Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu.

Comisia pentru constituţionalitate a hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită Biroului permanent cererea privind iniţierea unei anchete parlamentare, în limitele competenţelor sale materiale, referitoare la împrejurările în care a avut loc întâlnirea dintre prim-ministru şi preşedintele CCR, natura şi scopul acesteia, motivul pentru care întrevederea s-a desfăşurat în biroul preşedintelui Senatului, precum şi temele discutate cu ocazia acestei întâlniri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi preşedinţii curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor din România au transmis mesaje în care solicitau clarificarea „imediată şi completă” a circumstanţelor în care a avut loc întrevederea dintre preşedinta CCR şi premierul demis Ilie Bolojan, în contextul în care CCR avea de soluţionat, „printre altele, un conflict juridic de natură constituţională declanşat chiar de către Ilie Bolojan, iar preşedinta Curţii participa la soluţionarea cauzei în calitate de judecător”.

Duminică seară, CCR a făcut pentru a doua oară precizări în legătură cu informaţiile privind întâlnirea dintre preşedinta Simina Tănăsescu şi Ilie Bolojan, în contextul reacţiilor CSM şi ale preşedinţilor de curţi de apel, tribunale şi judecătorii.

Reacția lui Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a declarat, despre întrevederea cu preşedinta CCR, care a generat un val de reacţii din partea mai multor instituţii ale sistemului judiciar din România, că „de multe ori, se încearcă să se facă din ţânţar armăsar”.

„Suntem într-un caz de genul acesta în care se încearcă această schemă”, a precizat Bolojan.

Preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, afirmă că propunerea privind locul întâlnirii de vineri, cu Ilie Bolojan, din biroul lui Mircea Abrudean, de la Parlament, a aparţinut premierului, după ce ea a aflat că acesta urma să se afle în Palatul Parlamentului şi a întrebat la Secretariatul General al Guvernului dacă pot avea „o întâlnire scurtă, rapidă, în ideea distribuirii” unor spaţii pentru activitatea CCR, în condiţiile creşterii numărului de angajaţi.

Tănăsescu a explicat că demersul său a fost iniţiat în contextul în care a aflat că în şedinţa de Guvern fusese adoptată o hotărâre referitoare la un corp de clădire unde ar putea fi organizate astfel de spaţii suplimentare.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele