Partidul Național Liberal (PNL) a anunțat miercuri, oficial, convocarea Consiliului Național Extraordinar pentru data de vineri, 19 iunie 2026, urmat de organizarea Congresului Extraordinar pentru duminică, 21 iunie 2026. În cadrul Congresului va fi modificat şi Statutul partidului.
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat miercuri, despre modificările care vor fi aduse la Statutul PNL, la Congresul extraordinar de duminică, că nu există o listă finală de propuneri şi o vor avea mâine. El a precizat că ar vrea să vadă că rezultă o conducere a Partidului Naţional Liberal coerentă.
”Biroul Politic Naţional Partidului Naţional Liberal a luat nişte decizii, care vizează respectarea unor principii. Unu, nu suntem de acord să avem un premier impus peste capul nostru, care mai are şi funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului. Doi, nu e normal să avem colegi care se duc în acest guvern şi trei, nu e normal să avem colegi care ar susţine acest guvern în Parlament. Cei care iau astfel de decizii se poziţionează în afara partidului”, a declarat Sebastian Burduja, liderul PNL Bucureşti, în emisiunea România Politică de la Prima News.
El a precizat că nu e vorba de persoane, ci este vorba de respectarea unor principii.
Potrivit lui Burduja, ”orice partid care se respectă şi care-i respectă pe români trebuie să respecte nişte reguli”.
Despre modificările care vor fi aduse la Statutul partidului, în Congresul de duminică, Burduja a arătat că nu există o listă finală a acestor propuneri.
”O vom avea mâine, o vor avea toate filialele şi atunci vom putea să o şi comentăm”, a afirmat el.
”Vă spun ce mi-aş dori eu să văd, să văd că rezultă o conducere a Partidului Naţional Liberal coerentă”, a mai declarat preşedintele PNL Bucureşti.
Știre inițială
Decizia a fost luată în ședința Biroului Politic Național (BPN) desfășurată pe 17 iunie, la propunerea președintelui PNL, Ilie Bolojan. Consiliul Național Extraordinar va avea loc online, începând cu ora 17:00, iar Congresul Extraordinar se va desfășura la Romexpo, București, începând cu ora 12:00.
Ilie Bolojan a subliniat necesitatea unui răspuns rapid din partea partidului la evoluțiile politice recente, pentru a asigura claritatea direcției politice, coerența mesajului și menținerea credibilității în fața membrilor, simpatizanților și electoratului.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat în cadrul ședinței BPN că liberalii trebuie să răspundă rapid și decisiv unor evoluții care afectează partidul, astfel încât PNL să-și reconfirme direcția politică, să-și clarifice mesajul și să-și mențină credibilitatea în ochii membrilor, simpatizanților și ai românilor.
Consiliul Național Extraordinar va reuni 800 de delegați și va avea pe agendă aprobarea convocării Congresului Extraordinar și modificarea statutului partidului.
Agenda Consiliului Național Extraordinar de vineri, 19 iunie, la care vor participa 800 delegați liberali, va include:
– Aprobarea convocării Congresului Extraordinar pentru data de 21 iunie 2026
– Aprobarea modificării statutului Partidului Național Liberal.
Congresul Extraordinar va fi organizat cu participarea a 2.500 de delegați, dintre care 500 sunt delegați de drept, iar 2.000 vor fi aleși de organizațiile teritoriale ale partidului.
Agenda detaliată a Congresului Extraordinar va fi stabilită în cadrul Consiliului Național Extraordinar de pe 19 iunie.
PNL i-a dat un ultimatum lui Adrian Veştea, până luni, să îşi retragă mandatul, după ce duminică şeful statului a anunţat decizia de a-l desemna pentru a forma noul Guvern, în urma retragerii lui Eugen Tomac, care nu a reuşit să strângă o majoritate în Parlament.