NEWS

Poleiul a închis aeroporturile din Viena, Bratislava şi Budapesta. Zborurile din Praga au fost limitate

Poleiul a închis aeroporturile din Viena Bratislava şi Budapesta. Zborurile din Praga au fost limitate

Operaţiunile pe aeroporturile din Viena, Bratislava şi Budapesta au fost sistate, marți, ca urmare a poleiului. Zborurile de pe Aeroportul Vaclav Havel din Praga au fost limitate.

Suspendarea temporară a zborurilor în mai multe capitale Europene

Aeroportul din Viena a anunţat că operaţiunile vor fi reluate de la ora locală 11:00 (10:00 GMT), după ce condiţiile de formare a poleiului au condus la suspendarea temporară a zborurilor. Decolările vor fi reluate de la ora locală 11:00, iar aterizările vor fi reluate începând de la prânz, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al companiei.

Un strat gros de gheaţă a acoperit pistele din Viena, iar poleiul continua să se formeze după operaţiunile de îndepărtare a acestuia. Zborurile au fost deviate către alte aeroporturi, au precizat reprezentanţii aeroportului.

Aeroportul din Budapesta a fost închis temporar din cauza poleiului şi a „îngheţului extrem”, au anunţat reprezentanţii săi într-un comunicat publicat marţi pe pagina de Facebook a aeroportului.

Ploaia îngheţată a determinat Aeroportul din Praga să funcţioneze într-un „mod foarte limitat”, au anunţat reprezentanţii acestuia într-un mesaj postat pe reţeaua X. Pe parcursul zilei sunt preconizate întârzieri, iar sosirile au fost restricţionate pe perioada în care personalul lucrează la dezgheţarea pistei principale, au adăugat reprezentanţii aeroportului.

Aeroportul M. R. Stefanik din Bratislava a fost închis până la ora locală 11:15 din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile de pe pista de rulare, fiind anticipate întârzieri ale zborurilor în cursul dimineţii, a transmis agenţia TASR citând informaţiile de pe site-ul aeroportului.

„Pasagerii sunt sfătuiţi să urmărească site-ul aeroportului, aplicaţiile mobile ale companiilor aeriene şi anunţurile din aeroport pentru cele mai recente informaţii privind plecările lor”, conform Aeroportului din Bratislava.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele