Două dintre cele mai puternice și mai populare personalități ale Partidului Democrat și-au asumat roluri discrete, în culise, în timp ce membrii ai Partdiului Democrat fac manevre pentru a-l îndepărta pe președintele Joe Biden de candidatura sa ezitantă la realegere.
Printre acestea se numără fostul președinte Barack Obama, care a fost în contact cu George Clooney, o figură emblematică de la Hollywood și donator al Partidului Democrat, înainte ca actorul să publice miercuri în NYT un articol de opinie în care îi cere lui Biden să se retragă din funcția de candidat.
Obama și Clooney au participat amândoi la strângerea de fonduri din L.A. la care actorul de la Hollywood a făcut referire în articolul său, unde a declarat că a văzut un Biden diminuat și că liderul cu care a interacționat a fost „același om la care am asistat cu toții la dezbatere”.
Deși Obama nu l-a încurajat sau sfătuit pe Clooney să scrie editorialul din The New York Times, fostul președinte nu a obiectat. Lipsa de reacție a venit în ciuda faptului că fostul lider de la Casa Albă a fost una dintre primele voci care l-au apărat pe Biden în urma prestației abisale a acestuia la dezbaterea de luna trecută.
Nancy Pelosi a fost ceva mai vocală la adresa lui Joe Biden. Fosta președintă a Camerei Reprezentanților i-a încurajat pe membrii Partidului Democrat să-și exprime dorința privind schimbarea lui Joe Biden din postura de candidat pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie.

Comentariile au reaprins dezbaterea privind viabilitatea lui Biden, la o zi după ce părea că președintele american părea să fi înăbușit temporar revolta. În plus, în conversațiile private cu parlamentarii, fostul președinte al Camerei Reprezentanților a fost direct în legătură cu situația gravă în care se află acum partidul.
Nancy Pelosi a sugerat colegilor că Biden nu va câștiga în noiembrie și că ar trebui să se dea la o parte. De fapt, ea i-a sfătuit pe unii democrați să facă tot ceea ce trebuie să facă pentru a-și asigura propria realegere – chiar dacă aceasta înseamnă să-i ceară lui Biden să renunțe la locul său în fruntea listei.

Cu toate acestea, Pelosi i-a sfătuit pe acești membri să aștepte până la încheierea summitului NATO din această săptămână, din respect pentru Biden și pentru securitatea națională în general. Președintele emerit al Camerei Reprezentanților a negat miercuri seară, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că ar juca vreun rol în încercarea de a-l forța pe Biden să se retragă:
„Public și privat, Nancy Pelosi a recunoscut îngrijorările pe care mulți le-au exprimat în ultimele zile, dar a declarat în mod repetat că sprijină pe deplin orice ar decide președintele Biden să facă”, a declarat purtătorul de cuvânt, potrivit Politico.