Poliţiştii din judeţele Buzău, Dolj şi Teleorman, membri ai Sindicatului Poliţiştilor Sidepol, continuă să protesteze, luni, 13 ianuarie, prin grevă japoneză, aplicarea de avertismente şi refuzul de a efectua ore suplimentare, nemulţumiţi de Ordonanţa Trenuleţ, care prevede că nu mai sunt plătiţi pentru orele suplimentare şi pentru munca în zilele de sâmbătă, duminică şi alte sărbători legale.
În cursul zilei de luni, ar urma să aibă loc o nouă întâlnire a reprezentanţilor mai multor sindicate ale poliţiştilor, inclusiv Sidepol, cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne, după cea de joia trecută.
„Deşi au trecut mai multe zile de la declanşarea protestelor de către poliţişti, cu toată presiunea exercitată asupra lor prin intimidări şi alte «găselniţe» ale unora dintre şefi, dorinţa poliţiştilor de a protesta până la obţinerea drepturilor salariale ce le-au fost confiscate prin ordonanţa trenuleţ este şi mai puternică”, menţionează Sindicatul poliţiştilor Sidepol.
Joi, 9 ianuarie, conducerea Ministerullui Afacerilor Interne s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicaliştilor care au declanşat proteste din cauza prevederilor Ordonanţei trenuleţ şi au convenit că vor continua discuţiile pentru a găsi soluţii, următoarea întlnire fiind programată să aibă loc luni, 13 ianuarie.
Potrivit unui comunicat de presă al MAI, principala temă abordată în cadrul întâlnirii a fost „analiza impactului măsurilor fiscal-bugetare introduse prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 156/2024 asupra drepturilor salariale ale angajaţilor MAI”
”Întâlnirea s-a desfăşurat într-un spirit constructiv, iar părţile au propus spre analiză mai multe variante de lucru care să răspundă provocărilor actuale. În urma discuţiilor, s-a convenit asupra continuării consultărilor. Următoarea întâlnire va avea loc luni, 13 ianuarie 2025, la sediul MAI, pentru aprofundarea subiectelor discutate şi identificarea de soluţii concrete”, a transmis MAI printr-un comunicat de presă.
La discuţii au participat reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual-SNPPC, Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România – A.I. Cuza, Sindicatului Poliţiştilor Europeni – EUROPOL, Federaţiei Sindicatelor din Poliţie şi Administraţia Publică SMART LEX, Sindicatului Naţional PRO LEX, Federaţiei Sindicatelor Democratice din România – SIDEPOL şi Corpului Naţional al Poliţiştilor.
Miercurea trecută, zeci de poliţişti din Ialomiţa au pichetat sediile unor Inspectorate Judeţene de Poliţie, în semn de protest faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”. La Buzău, peste 50 de poliţişti operativi care ar fi trebuit să fie la serviciu, au ales ca formă de protest donarea de sânge pentru a beneficia astfel de o zi liberă, o acţiune similare având loc şi în Capitală.
Reprezentanţi sindicatelor din apărare, ordine publică şi securitate naţională au anunţat că declanşează acţiuni de protest comune în urma deciziilor Guvernului din cadrul OUG 156/2024, aşa-numita ”Ordonanţă trenuleţ”, dar şi un miting la Bucureşti în 17 ianuarie.
Reprezentanţii poliţiştilor cer să fie „oprită bătaia de joc la adresa siguranţei naţionale” şi să fie „respectaţi angajaţii sectorului de apărare, ordine publică şi securitate naţională”.
Poliţiştii sunt decişi să continue acţiunile de protest până când îşi vor recăpăta drepturile. Nemulţumirea sindicaliştilor vizează prevederile aşa-numitei ”Ordonanţe trenuleţ” prin care reclamă că li s-au redus drastic veniturile prin neplata sporului pentru orele lucrate în zile de sâmbete, duminici şi sărbători legale.
Sindicatul DECUS avertizează, luni, asupra unor situaţii deosebite apărute ca urmare a măsurilor dispuse prin Ordinaţna trenuleţ şi relatează cazul unor poliţişti din Sibiu care au intrat în concediu medical pe fondul nemulţumirii. Sunt în această situaţie 13 poliţişti din 14 planificaţi în serviciu la Biroul de Ordine Publică Sibiu şi 3 poliţişti din 4 de la Secţia 1 Poliţie Sibiu.
”Orice măsuri care afectează drepturile, salariile şi condiţiile de muncă ale poliţiştilor pot avea consecinţe grave asupra funcţionării instituţiei şi a încrederii în sistemul de ordine publică”, au transmis sindicaliştii, Consucereaa IPJ a precizat că se iau măsuri astfel încât activitatea instituţiei să nu fie afectată.
”Luând act cu îngrijorare de ingerinţa unor manageri ai Poliţiei Române în activitatea sindicală şi ca urmare a situaţiei deosebite în care:
• 13 poliţişti din 14 planificaţi în serviciu (schimburile 2 şi 3) de la Poliţia Municipiului Sibiu – Biroul de Ordine Publică;
• 3 poliţişti din 4 planificaţi în serviciu (schimbul 2) de la Secţia 1 Poliţie Sibiu, au intrat în concediu medical,
Sindicatul Naţional DECUS condamnă orice tentativă de a limita drepturile sindicale ale poliţiştilor. Conform informaţiilor furnizate de conducerea IPJ Sibiu, situaţia este generată de nemulţumirile poliţiştilor faţă de măsurile fiscal-bugetare propuse pentru anul 2025”, a transmis, luni, Sindicatul DECUS, într-o postare pe pagina de Facebook.
Sindicaliştii atrag atenţia ”decidenţilor politici asupra importanţei structurilor Poliţiei Române în garantarea siguranţei cetăţenilor şi a ordinii publice”.
”Orice măsuri care afectează drepturile, salariile şi condiţiile de muncă ale poliţiştilor pot avea consecinţe grave asupra funcţionării instituţiei şi a încrederii în sistemul de ordine publică. Solicităm o abordare responsabilă şi echitabilă din partea decidenţilor politici pentru a găsi soluţii corecte şi sustenabile care să reflecte respectul faţă de munca poliţiştilor”, au mai transmis sindicaliştii.
Conducerea IPJ Sibiu a precizat, ppentru News.ro, că se iau măsuri pentru ca activitatea să nu fie afectată.
”Informaţiile privind starea de sănătate a poliţiştilor fac parte din categoria datelor cu caracter personal. Asigurăm comunitatea sibiană că, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, se iau toate măsurile necesare în vederea îndeplinirii continue a misiunilor specifice, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică”, au transmis reprezentanţii Poliţiei judeţene Sibiu.