Ponta a găsit ”sursa” care i-a dat pozele Elenei Lasconi. Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, a declarat că firma Kensington, care s-ar fi ocupat de campania Elenei Lasconi, i-ar fi furnizat acesteia pozele „false” în care apare el, dar şi Nicuşor Dan şi generalul Florian Coldea.
„Am vorbit cu foştii mei colegi din PSD care mi-au spus foarte clar că şi ei se delimitează de această mizerie. Că a fost pusă la punct, construită de către Bogdan Popescu şi firma Kensington, care lucrează cu Crin Antonescu, că ei i-au dat Elenei Lasconi aceste poze false. De altfel, Bogdan Popescu s-a ocupat de campania Elenei Lasconi după ce aceasta a pierdut sprijinul USR. Şi că în acest fel au folosit-o pe doamna Lasconi, aşa cum au folosit-o în campania trecută cu acele poze false despre un alt candidat, Mircea Geoană„, a spus Victor Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă.
Victor Ponta şi-a exprimat „totala dezaprobare şi chiar dezgust” faţă de cei care împiedică abordarea, în campania electorală, a unor teme precum: criza economică, sănătatea sau educaţia.
„Trebuie să pierdem – am pierdut aseară şi dimineaţa aceasta – pentru nişte fake-uri atât de prost executate, încât probabil ar fi trebuit eliminate într-un minut. (…) Faimoasele poze prezentate de doamna Lasconi, care a şi dispărut de altfel de atunci, sunt nişte fake-uri, pentru simplul motiv că nu m-am întâlnit niciodată cu Nicuşor Dan, în niciun loc privat. Momente oficiale şi atât. Nu m-am întâlnit cu Florian Coldea în ultimii ani. M-am întâlnit cu domnia sa în calitatea mea de prim-ministru. El era director adjunct. Din acele momente pot exista, de la evenimente oficiale, poze. Dar nu în chestiuni private„, a spus el.
Șefa USR, Elena Lasconi, a publicat, joi seara, o serie de fotografii prin care sugerează că ar fi existat o întâlnire a contracandidaţilor săi Nicuşor Dan şi Victor Ponta cu Florian Coldea.
În urma declarațiilor, Kensington Communication, anunță că îl va acționa în instanță pe Victor Ponta.
”Kensington Communication nu are nicio legătură cu pozele lansate în spațiul public de către Elena Lasconi. Este o minciună grosolană pentru care îl vom acționa în justiție pe domnul Victor Ponta.
De asemenea, anunțăm public că vom acționa în instanță pe oricine va asocia firma noastră cu orice tip de alegații și fapte imaginare, în legatură cu această campanie sau cele precedente”, se arată în comunicatul firmei de PR, dat către MediaFlux.