NEWS

Poștașii încheie greva. Au primit creșterile de salarii cerute

Poștașii încheie greva. Au primit creșterile de salarii cerute
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat, marţi seară, că poștașii încheie greva după ce li se vor acorda măriri de salarii. Astfel, toți cei 21.500 de angajați ai Poștei Române vor primi bani în plus în acest an.

Poștașii încheie greva

După ore lungi de negocieri, s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentantiv şi Compania Naţională Poşta Română.

Angajaţii vor primi o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, care va fi acordată în două tranşe, de la 1 iunie şi de la 1 septembrie.

“După zeci de ore de negocieri, s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentativ şi Compania Naţională Poşta Română, un Contract colectiv de muncă care trebuia să fie semnat acum 114 zile. A fost semnat astăzi, după îndelungi negocieri şi discuţii. Ideea de bază este următoarea.

În calitatea de reprezentant majoritar, în speţă Ministerul Cercetării şi Digitalizării, am un interes foarte clar şi specific ca oamenii din Poşta Română, cei 21.500 care acum sunt sau la muncă sau ne urmăresc la televizor să ştie că au predictibilitate atunci când vorbim despre salariile lor, iar în acelaşi timp, ca toţi oamenii de acasă, pensionarii, persoanele care aşteaptă diferite prestaţii, să aibă garanţia că o să le primească la timp”, a declarat Bogdan Ivan, marţi seară, conform News.ro.

Angajații au primit creșterile de salarii cerute

Oficialul a anunţat şi care vor fi creşterile salariale pentru angajaţii Poştei Române.

“Am stabilit clar care sunt drepturile nediscriminatorii ale fiecărui angajat al Companiei Naţionale Poşta Română, iar mai mult, s-a stabilit în comun acord, o creştere salarială care se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul, într-o medie cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, în două tranşe, la 1 iunie şi la 1 septembrie.

Urmează ca mâine dimineaţă, la primă oră, să fie înregistrat acest contract colectiv de muncă la ITM, iar în clipa în care este înregistrat la ITM, automat se consideră închis conflictul colectiv de muncă şi se va relua activitatea la Compania Naţională  Poştă Română”, a mai anunţat Bogdan Ivan.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele
Parteneri
A fost arestată „Păpușa”, asasina de 23 de ani care și-a eliminat până și propriul iubit
A fost arestată „Păpușa”, asasina de 23 de ani care și-a eliminat până și propriul...
Hotelul “fantomă” de 150 de etaje și 3000 de camere în care nu s-a cazat niciun turist. Se află într-o țară unde puțini au curaj să ajungă
Hotelul “fantomă” de 150 de etaje și 3000 de camere în care nu s-a cazat...
Veşti rele pentru oamenii ce îşi ţin banii în băutură. FT: „Bula” whisky-ului rar se sparge în urma scăderii vânzărilor
Veşti rele pentru oamenii ce îşi ţin banii în băutură. FT: „Bula” whisky-ului rar se...
Mesajul astrelor pentru zodii, 8 decembrie 2024. Fecioara câștigă bani, noroc și o șansă unică pentru alte două zodii
Mesajul astrelor pentru zodii, 8 decembrie 2024. Fecioara câștigă bani, noroc și o șansă unică...
Gabriela Cristea, anunţ despre căsnicia cu Tavi Clonda. Totul a plecat de la bani, viaţă dublă...
Gabriela Cristea, anunţ despre căsnicia cu Tavi Clonda. Totul a plecat de la bani, viaţă...
Țara unde proprietarii au găsit o soluție banală ca să nu mai plătească impozite mari pe case. Cum reușesc să economisească bani atunci când le moștenesc
Țara unde proprietarii au găsit o soluție banală ca să nu mai plătească impozite mari...
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în...
Cine este, de fapt, în spatele TikTok. Povestea omului care a creat un fenomen pe care preşedintele Donald Trump vrea să îl distrugă, iar unele dintre cele mai importante companii americane vor să-l cumpere
Cine este, de fapt, în spatele TikTok. Povestea omului care a creat un fenomen pe...
Călin Georgescu, atac la UE și NATO, după anularea alegerilor din România: „Lovitură de stat. Vor să-și protejeze cecurile”
Călin Georgescu, atac la UE și NATO, după anularea alegerilor din România: „Lovitură de stat....
România a fost atacată. Guvernul României trebuie să invoce articolul patru din NATO
România a fost atacată. Guvernul României trebuie să invoce articolul patru din NATO
Ceaușescu, alături de cea mai puternică organizație. Secretul a fost bine păstrat
Ceaușescu, alături de cea mai puternică organizație. Secretul a fost bine păstrat
BBC: Presupusa ingerinţă rusă în alegerile din România reînvie amintiri întunecate
BBC: Presupusa ingerinţă rusă în alegerile din România reînvie amintiri întunecate
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu,...
Îți pot intra în casă fără mandat. Legea e clară pentru proprietari
Îți pot intra în casă fără mandat. Legea e clară pentru proprietari
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Câți bani e nevoie să plătești ca să petreci de Revelion la clubul deținut de Delia în Centrul Vechi. Nu oricine și-ar putea permite
Câți bani e nevoie să plătești ca să petreci de Revelion la clubul deținut de...
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi