Prostia are două caracteristici care o fac deosebit de periculoasă în comparație cu alte defecte:
Spre deosebire de defectele de caracter, prostia este în primul rând o proprietate a grupurilor sau tradițiilor, nu a indivizilor. Odată ce prostia a acaparat un grup sau o societate, este deosebit de greu de eradicat: inventarea, distribuirea și normalizarea noilor concepte este o muncă grea.
Prostia generează mai multă prostie din cauza unei profunde ambiguități în natura sa.
Un slogan politic prostesc sună ca discursul unui alegător prost, el reflectă modul în care cel din urmă vede lumea. Rezultatul este că prostia poate fi, în mod ironic, extrem de eficientă în mediul potrivit.
Acum putem explica de ce prostia este atât de specifică domeniului în care este aplicată, de ce cineva poate fi atât de inteligent într-o zonă și idiot în alta: conceptele relevante sunt adesea specifice domeniului. Mai mult, putem vedea că vor exista multe cazuri care nu sunt o prostie deplină, dar care imită efectele acesteia.
Prostia este greu de reparat. Acest lucru este exacerbat de modul în care se potrivește cu alte vicii: încăpățânarea mă oprește din a-mi revedea conceptele chiar și atunci când ele nu reușesc să demonstreze ceva anume. Peste câteva sute de ani de acum încolo, descendenții noștri vor găsi cel puțin o parte a moralei contemporane aproape ininteligibilă: ”Cum ar putea oamenii decenți să creadă asta vreodată?„.
Dacă nu vor să ne califice drept oameni răi, ar trebui să ajungă la concluzia că am fost proști, pur și simplu.