Povestea lui Moș Nicolae. Tradiții, obiceiuri în România și în lume

Anual, seara de 5 decembrie are o semnificaţie aparte pentru toţi copiii și nu numai. În această seară, se spală şi se lustruiesc pantofii, cizmele ori ghetele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, aduce daruri.

Povestea lui Moș Nicolae

Tradiţia darurilor primite de la Moş Nicolae are origini vechi, din vremea unui personaj legendar, care a existat cu adevărat.

Acesta era un episcop cu mare credinţă în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea – Nicolae din Myra-Lichia (undeva, pe meleagurile Turciei de astăzi), căruia îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de oamenii săraci ori necăjiţi. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, el şi-a dăruit întreaga avere celor nevoiaşi.

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este aceea a trei fete sărace – care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi. Dar Sfântul Nicolae, aflându-le necazul, a aruncat prin fereastră, fiecăreia dintre ele – în noaptea de 5 spre 6 decembrie -, câte un săculeţ de bani. Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghetele fetelor. Probabil, de aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghete, scrie sursa amintită.

Şi tot din acest motiv, copiii au grijă ca ghetele ori cizmele lor să fie foarte curate în această noapte.

Tradiții și obiceiuri românești

În tradiţiile româneşti, Moş Nicolae apare, în noaptea dinspre 5 spre 6 decembrie, pe un cal alb (un soi de trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii). Tot el păzeşte Soarele pentru a nu se strecura spre tărâmurile de miazănoapte şi a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război (motiv pentru care este invocat în timpul luptelor), precizează volumul ”Cartea de Crăciun”.

Mai există şi obiceiul să se pună în apă, în această noapte, crenguţe de pomi fructiferi – în casă, lângă icoane -, care ar trebui să înflorească de Anul Nou. În funcţie de crenguţa pomului care a înflorit, se aşteaptă recolta bună de fructe în noul an. La sate există obiceiul ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru a repeta colindele de Crăciun şi de Anul Nou.

Legenda lui Moş Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit o zi a darurilor ori a activităţilor cu caracter umanitar, caritabil.

Moș Nicolae în lume

Până în 1552, când Împăratul Carol al V-lea a asediat oraşul Metz, Moş Nicolae venea singur pe 6 decembrie şi le aducea jocuri şi dulciuri copiilor cuminţi, dar şi celor mai puţin cuminţi. În anul acela însă, locuitorii oraşului au fost nevoiţi să ceară ajutor regelui Franţei pentru a supravieţui asediului, care a ţinut până în ianuarie 1553. Breasla tăbăcarilor a inventat, pentru a-i îmbărbăta pe locuitorii din Metz, un personaj grotesc care îl reprezenta pe Carol al V-lea cu un bici în mână cu care îi pedepsea pe tineri alergându-i pe străzi. A fost botezat Père Fouettard, moşul care vine cu biciul, şi în anii următori s-a păstrat ideea acestui personaj dezagreabil care îi pedepseşte pe copiii neascultători cu o nuieluşă usturătoare.

Treptat, tradiţia nuieluşei care îi sperie pe copiii neascultători s-a răspândit şi în Germania, Olanda sau Belgia şi a ajuns şi până pe meleagurile noastre, şi de aceea, de Moş Nicolae, copiii cuminţi primesc, pe lângă dulciuri şi jucării, o legătură de nuieluşe frumos colorate, iar cei mai puţin cuminţi primesc o nuieluşă adevărată care să le amintească de o eventuală pedeapsă.

În Germania, Sfântul Nicolae vine împreună cu un aghiotant care poartă nume diferite. Sfântul Nicolae are un sac în spate şi un băţ în mână, iar aghiotantul este o fiinţă înspăimântătoare. În zona Berchtesgaden, 12 tineri îmbrăcaţi în paie, cu măşti pe faţă care reprezintă animale, dansează în urma Sfântului Nicolae şi sună din talăngi. După ce oferă daruri fiecărei case în parte, tinerii dau gazdele afară făcându-se că le bat, ca pedeapsa simbolică pentru eventualele rele săvârşite.

În Danemarca, acela care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe cel care aduce daruri.

La Befana le aduce daruri copiilor din Italia, este un personaj despre care se crede că a refuzat să-i conducă pe înţelepţi la Bethleem când ei i-au trecut pragul, şi de aceea La Befana merge din casă în casă pentru a-l găsi pe Copilul Hristos, de cele mai multe ori pe mătură.

Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri.

Tradiţia moşului care aduce daruri copiilor a apărut în Scandinavia cu multe mii de ani înainte de Hristos. Zeul Odin al vikingilor călătorea în timpul iernii prin toată lumea, călare pe un cal cu opt picioare, oferindu-le daruri celor buni şi pedepsindu-i pe cei răi. În creştinism, această tradiţie a fost înlocuită de Sfântul Nicolae şi Moş Crăciun.

În Siria, cadourile vin cu o cămilă tânără în data de 6 ianuarie, la creştinii din Ghana moşul care aduce daruri vine din junglă, iar în Hawaii el coboară din barcă.

Să ne pregătim, aşadar, ghetuţele şi în acest an, pentru noua minune a darurilor!