WORLD

Povestea papagalului depresiv care a refuzat să mai vorbească după moartea stăpânului. Acum înjură și și-a schimbat limbajul VIDEO

Povestea papagalului depresiv care a refuzat să mai vorbească după moartea stăpânului. Acum înjură și și-a schimbat limbajul VIDEO

Jesse este un papagal în vârstă de 9 ani din rasa Marele Gri African care a refuzat să mai vorbească mult timp după ce moartea stăpânului său. Totuși, după ce a fost adoptat de o familie cu multe animale, a început iar să își folosească cuvintele învățate, însă de această dată puțin mai vulgar și amuzant. Explicația este că decesul celui cu care și-a petrecut o mare parte din viață l-a afectat foarte tare.

Povestea papagalului depresiv care a refuzat să mai vorbească după moartea stăpânului

Povestea papagalului depresiv Jesse, care a refuzat să mai vorbească după moartea stăpânului său, poate fi de multe ori povestea oricărui dintre noi atunci când trecem prin momente mai dificile ale vieții. De multe ori ajungem să ne închidem în noi sau să vorbim doar răstit sau pe un ton supărat. Totuși, după un timp ne revenim și începem iar să vorbim cu cei din jur, dar parcă ceva s-a schimbat și suntem diferiți. Așa a pățit și această pasăre care după ce a stat mult timp în tăcere a ajuns să își înjure noii săi stăpâni și restul animalelor de companie din casă.

Cu toate că mulți ar spune că e doar o pasăre și că nu poate da dovadă de atât de mult atașament pentru un om, papagalul și-a dovedit loialitatea față de stăpânul său chiar și după moartea lui. Fiind un papagal vorbitor, dintr-o rasă care poate învăța peste 2.000 de cuvinte, Jesse nu a mai vrut să vorbească cu nimeni după ce stăpânul său a decedat.

Acesta a fost dus la un centru de salvare a animalelor unde a petrecut o anumită perioadă de timp. Într-un final, angajații de acolo i-au găsit lui Jesse o nouă casă, pentru a-l scoate din starea în care se afla, mai ales că papagalii din această rasă trăiesc între 40 și 60 de ani.

Multă vreme papagalul nu a vrut să scoată niciun cuvânt noilor săi stăpâni, însă celor de la centru, care îl crescuseră până atunci, le-a spus „la revedere” la plecare.

Noii stăpâni au povestit că o bună perioadă animalul nu a scos niciun cuvânt și părea foarte singuratic și deprimat, totuși, după ce s-a obișnuit cu noul mediu a început din nou să vorbească, dar altfel.

Acum înjură și și-a schimbat limbajul

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Jesse a început să vorbească, dar acum înjură mult, chiar dacă până acum fusese un papagal educat, care vorbea frumos cu fostul stăpân. Acum folosește cele mai urâte cuvinte pe care le cunoaște.

„Scoate sunete urâte, face glume. Limbajul lui e îngrozitor. Îi spune cățelușei noastre „babe”, iar apoi „pleacă naiba de aici”. Pe noi ne amuză foarte tare, râdem în hohote. Când îi spun lui Jesse că e amuzant el răspunde: „da, al naibii de amuzant”. Se uită cum iubitul meu se joacă pe PlayStation și începe să râdă când personajul lui din joc moare”, a povestit noua sa stăpână.

Cu timpul, Jesse s-a obișnuit în noua familie. Acum a început să se împrietenească cu stăpânii, cât și cu cei doi câini și cele cinci pisici, dar tot înjură și glumește cu noua sa familie.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder
toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele