Povestea singurului meci al naţionalei României jucat pe 1 ianuarie. A cincea ediţie a Balcaniadei a început pe 23 decembrie 1934 şi s-a terminat pe 1 ianuarie 1935, astfel că finala pentru trofeu s-a disputat la scurt timp după petrecerea de Revelion. După 2-2 cu Grecia şi 3-2 cu Bulgaria, România a jucat cu Iugoslavia meciul decisiv pentru cupă.
Înainte de meciul cu Iugoslavia, în victoria contra Bulgariei, Anghel Creţeanu, portarul naţionalei, s-a accidentat, astfel că naţionala mai avea un singur portar, pe Carol Burdan.
Selecţionerul Alexandru Săvulescu a telegrafiat în ţară şi a cerut de urgenţă aducerea unui portar. William Zombory (Ripensia) şi Andrei Sepci (U Cluj) au fost soluţiile, iar unul dintre aceştia trebuia să ajungă de urgenţă în Grecia.
William Zombory a plecat cu trenul din Timişoara şi urma să fie ajutat ambasadorul Iugoslaviei în România ca să treacă prin ţara vecină. Andrei Sepci a fost găsit cu greu, după ce portarul lui U Cluj plecase în vacanţă. Federaţia a decis ca acesta să fie transportat în Grecia cu avionul, iar misiunea i-a fost încredinţată lui Gheorghe Bănciulescu.
Avionul a decolat pe 31 decembrie, dar a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Burgas, în Bulgaria. Călătoria a fost reluată a doua zi, pe 1 ianuarie, la primele ore ale dimineaţii. La scurt timp după decolare, Bănciulescu a sesizat apariţia unor defecţiuni la motor şi s-a întors din drum.
La scurt timp după ce a revenit în România, Gheorghe Bănciulescu a povestit ce s-a întâmplat în zborul care se putea tremina cu o tragedie. Atunci când au apărut problemele tehnice, Andrei Sepci a vrut să sară din avion cu paraşuta, însă această decizie putea să-i fie fatală.
“Adevăratul erou al Balcaniadei de la Atena este Sepci, care, în pofida gerului, s-a angajat voluntar şi curajos pentru acest zbor, numai pentru a-şi ajuta echipa. Înainte de decolare i-am instalat şi lui paraşuta şi l-am instruit când şi cum să sară din avion, dacă ne vom afla în primejdie.
Ne aflam la 1.000 de metri înălţime când motorul a început să ‘tuşească’ şi am fost nevoit să fac nişte manevre complicate să caut un loc prielnic pentru a reveni la sol. Deodată, mă uit în spate şi văd că Sepci, cu paraşuta în mână, era gata să se arunce în gol.
n ultima clipă am reuşit să-l trag înapoi, deoarece pe faţa lui se putea citi hotărârea nestrămutată, soră cu moartea. Această clipă a salvat viaţa jucătorului, deoarece paraşuta era atât de încâlcită pe el, încât nu s-ar fi deschis niciodată şi Sepci s-ar fi zdrobit mortal de sol”, a povestit Gheorghe Bănciulescu.
Naţionala României nu a avut nicio şansă în meciul decisiv cu Iugoslavia. Tricolorii aveau nevoie de o remiză ca să câştige trofeul. În ultima clipă, William Zombory a ajuns la Atena şi a intrat în poartă, însă fotbalistul Ripensiei a primit patru goluri, după o călătorie cu trenul care a durat aproape două zile.
Înfrângerea cu 0-4 nu a fost înghiţită uşor de presa vremii, iar tricolorii au fost criticaţi dur după aventura de la Balcaniadă. Fotbaliştii au fost acuzaţi că au pierdut nopţile înaintea meciurilor, aceştia fiind caracterizaţi drept “inutili”.
“Excursii, banchete, mâncare multă, vin şi mai mult, oboseală groaznică. Şi, în timp ce jucătorii români, frânţi şi osteniţi, adormeau în automobile la întoarcere, abrutizaţi de mâncare şi băutură, echipierii greci săreau la coardă şi făceau curse pe 100 de metri. S-a jucat poker de parcă avea să, se decidă Balcaniada între un ‘care’ şi o ‘culoare’.
Sigur e un lucru: era mai bine ca purtătorii culorilor noastre să fie ceva mai izolaţi. Şi de excursionişti, şi de soţiile lor, şi de rom, şi de coniac… Când atâţia inutili au plecat la Atena, cel mai mare jucător al României, cel mai inimos echipier al naţionalei, căpitanul de întotdeauna al echipei, Emerich Vogl, a rămas în Bucureşti”, scria Gheorghe Ţari în Ilustraţiunea Română.