NEWS

Premierul Bolojan, prima reacție privind schimbarea din funcție. Ce răspunde nemulțumirilor din PSD: ”Problemele rămân”

Premierul Bolojan prima reacție privind schimbarea din funcție. Ce răspunde nemulțumirilor din PSD Problemele rămân
Sursă foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

După toate nemulțumirile exprimate în spațiul public, premierul Bolojan vine cu prima reacție privind schimbarea sa din funcție. Șeful Guvernului le transmite celor care i-au făcut diverse reproșuri că problemele rămân chiar dacă se schimbă premierul.

Premierul Bolojan reacționează la schimbarea din funcție

Ilie Bolojan a fost ținta mai multor atacuri ale liderilor PSD, dar și UDMR. Șeful Executivului consideră că, indiferent dacă numele premiereului se schimbă, problemele rămân.

Chiar dacă mâine s-ar schimba premierul, indiferent cine ar fi el, problemele acestea rămân. Din cauza acestor probleme care au fost parţial rezolvate până acum, n-a fost o apetenţă pentru poziţia de premier a României în vara anului trecut, a declarat premierul Ilie Bolojan la RRA.

Despre tensiunile în interiorul PNL cu privire la măsurile luate de Guvern, Bolojan a precizat că ”doar în media, doar în zona de speculaţii, apar astfel de lucruri”.

Eu, în relaţiile cu toţi colegii mei, nu am constatat acest lucru, dar v-am spus, nu asta este temerea mea, a subliniat Ilie Bolojan.

Explicații privind deficitul

El i-a răspuns preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, privind deficitul anunţat pe anul 2025. Premierul a precizat că ”deficitul pe 2025, care a fost anunţat, este deficitul pe cash, adică deficitul pe banii efectiv pe care i-am plătit, care însă este un deficit de etapă, pentru că el se finalizează în martie, atunci când se înregistrează şi datoriile cu care România, Guvernul sau alte autorităţi intră în anul următor, adică în 2026”.

În momentul în care se adaugă şi aceste datorii, vom depăşi foarte probabil 8%. În 2024, deficitul a fost pe două componente. Prima dată a fost 8,7% pe cash, după care când s-au adunat arieratele şi datorile a devenit 9,3%. Acum suntem la 7,7% şi când se vor aduna aceste arierate pe care le are statul, vor fi câteva puncte procentuale, cu siguranţă vom avea un deficit mai mare.

Pe de altă parte, cu cât ai redus situaţia mai mult, cu atât efectele pe anul acesta vor fi mai scăzute, pentru că România s-a angajat să ajungă la un deficit de 3% în 2030. Deci noi avem o scară pe care trebuie să coborâm. Dacă ai coborât, de exemplu, două scări într-un an, înseamnă că anul viitor va trebui să faci o coborâre mai mică. Şi deci nu este niciun fel de problemă, a comentat Bolojan.

El a precizat că ”este surprinzător să vezi un partid din coaliţie care are şi el meritul de a ajunge în această situaţie, pentru că acest rezultat este un efort de echipă a tuturor miniştilor, al parlamentarilor care au susţinut proiecte de legi”, conform News.ro.

Potrivit premierului, ”fără reducerea cheltielilor în administraţie, fără sporul de condiţii vătămătoare, care a fost redus, fără cele 10% la fondurile europene, care au fost reduse, fără măsurile din educaţie, care au fost luate, nu puteam să ne reducem cheltuielile de salarii într-o lună de la 14,2-14,3 miliarde la 13,6 miliarde în ultimele luni, în aşa fel încât să avem un trend descendent a cheltuielilor de salarii”.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că am fost victimele unei scamatorii în legătură cu deficitul, dar una mai elaborată, precizând că deficitul care fusese anunţat în urmă cu jumătate de an se dovedeşte a nu fi real.

El a explicat că deficitul este în jur de 8% şi în afară de creşterea TVA la 21% nu s-au întâmplat alte lucruri extraordinare, încasările la buget fiind asemănătoare.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele