NEWS

Premierul Ciolacu, îngrijorat de atacurile la care sunt supuse România și Europa. „Ne confruntăm cu un nivel nemaiîntâlnit

Premierul Ciolacu îngrijorat de atacurile la care sunt supuse România și Europa. Ne confruntăm cu un nivel nemaiîntâlnit
Marcel Ciolacu candidează Sursă foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Premierul Ciolacu, îngrijorat de atacurile la care sunt supuse România și Europa. Acesta a declarat că asistăm la o ascensiune fulminantă a extremismului şi antisemitismului în Europa şi la campanii tot mai agresive de propagandă şi dezinformare răspândite de regimurile autocratice, iar în faţa tuturor acestor provocări, solidaritatea şi cooperarea la nivel bilateral şi european sunt principii-cheie pentru acţiunile noastre.

Afirmațiile au fost făcute la Festivitatea organizată cu prilejul aniversării a 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Germania.

Premierul Ciolacu, îngrijorat de atacurile la care sunt supuse România și Europa. O situație „delicată”

”Traversăm una din cele mai dificile perioade istorice din ultimele decenii, în care viteza schimbărilor la nivel internaţional şi la nivelul societăţilor noastre este copleşitoare. De aceea, este crucial să fim conştienţi cine ne sunt prietenii şi să-i ţinem aproape.

Sărbătorim astăzi 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Germania. La 20 februarie 1880, Germania, Franţa şi Marea Britanie au recunoscut oficial independenţa ţării noastre. Statalitatea României s-a construit cu sprijinul acestor trei mari puteri. Aparţinem aceluiaşi spaţiu de cultură şi de civilizaţie.

Istoria, geografia, cultura şi valorile împărtăşite sunt tot atâtea argumente care ne obligă să mergem înainte împreună”, a declarat premierul Ciolacu în discurs.

Şeful Executivului a precizat că ”aniversarea de astăzi ne găseşte într-o perioadă delicată în plan internaţional, însă şi într-un moment de excelenţă al relaţiilor româno-germane”.

Intărirea parteneriatului cu Germania

”Dialogul politic consolidat la nivel înalt, faptul că avem un Plan de acţiune comun în curs de finalizare şi cooperarea economică strânsă demonstrează profunzimea relaţiei bilaterale dintre ţările noastre, întărind vechiul proverb german: „faptele vorbesc mai elocvent decât cuvintele”.

O astfel de realitate este şi sprijinul acordat de Germania ţării noastre pentru aderarea la spaţiul Schengen, pentru care îi suntem recunoscători”, a subliniat premierul.

Ciolacu a mai declarat că ţările noastre au la bază o legătură solidă asigurată de comunitatea românească din Germania şi minoritatea germană din România şi totodată, relaţia dintre ţările noastre se bucură de legături economice şi comerciale strânse, aflate la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.

”Germania este principalul partener economic al României şi avem toată deschiderea pentru a întări prezenţa investitorilor germani pe pieţele româneşti”, a spus premierul.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele