NEWS

Klaus Iohannis, discurs în Parlamentul European. Lobby pentru sine, să ocupe o demnitate la UE | UPDATE

Klaus Iohannis discurs în Parlamentul European. Lobby pentru sine să ocupe o demnitate la UE | UPDATE
sursa foto: Inquam

Preşedintele României Klaus Iohannis va vorbi, miercuri, la Strasbourg, în plenului Parlamentului European, în cadrul dezbaterii „This is Europe”. El a fost invitat de preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, să participe la această dezbatere, unde va prezenta viziunea sa asupra soluţiilor la principalele provocări cu care se confruntă UE.

UPDATE: Iohannis tânjește după o demnitate la UE

Într-o conferință de presă la Strasbourg, Klaus Iohannis a declarat că ar fi inadmisibil ca nicio poziție relevantă din UE să nu fie ocupată de o persoană din estul Europei, după alegerile europarlamentare din acest an. Până acum așa s-a întâmplat și liderul de la București spune că acesta este unul dintre motivele pentru care mulți est-europeni se consideră lăsați deoparte.

„Ar fi inadmisibil ca nicio poziție să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea din Est. Eu cred că în 2019 s-a greșit, toate pozițiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente din vechea Europă și este unul dintre motivele pentru care mulți est-europeni se consideră lăsați deoparte. E o eroare și ar fi bine să nu se mai producă. (…) alegerea pentru leadership ar trebui să se facă și pe criteriul regional”, a conchis Iohannis.

sursa foto: Inquam

Un discurs rar întâlnit în retorica președintelui, care iată că atunci când este vorba despre un lobby personal este foarte vocal si competent.

Știrea inițială

„This is Europe” în varianta Cotroceni

Cum problemele României le-a epuizat, șeful statului a trecut la ”next level”, acum aplecându-se și pe cele ale Uniunii Europene. Evident că Administrația Prezidențială a descris această banală, firească, invitație la un speech, drept o mare realizare. Aprecierea legislativului european fiind una ”nemărginită”. Poate au aflat de implementarea cu succes a programului ”România lucrului bine făcut”.

Clar, acum urmează ”Europa lucrului bine făcut”.

„Invitaţia transmisă preşedintelui Klaus Iohannis de a se adresa plenului Parlamentului European, într-un an crucial pentru viitorul Uniunii, inclusiv din perspectiva alegerilor europarlamentare şi a deciziilor majore care vor fi luate în următoarea perioadă, reflectă aprecierea legislativului european pentru rolul activ şi constructiv al preşedintelui României şi al ţării noastre de promotor al unui proiect european coeziv, solid, transparent şi aproape de cetăţean”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Seria de dezbateri „This is Europe” din cadrul Parlamentului European a fost demarată în 2022, la scurt timp după declanşarea războiului împotriva Ucrainei. În perioada 2022 – 2023, s-au desfăşurat 12 astfel de reuniuni cu lideri europeni, scopul fiind acela de a reafirma valorile europene şi unitatea, de a consolida dezbaterea democratică pe teme de actualitate şi de a genera o viziune consistentă privind viitorul proiectului european, potrivit Digi24.

Klaus Iohannis, discurs în Parlamentul European

Nu trebuie să fii profet pentru a bănui ce discurs înălțător va ține Iohannis la Strasbourg. Va fi vorba despre ce ii place cel mai mult, problema Ucrainei. Nu de vreo intrare a țării, pe care cică o reprezintă, în Schengen ci că România continuă să ajute Ucraina prin orice mijloace și că ajutoarele nu vor înceta. Nu în ultimul rând va vorbi despre mândria de a fi in UE și că țara noastră va implementa de urgență tot ce se va porunci de la Bruxelles. Plus inevitabilele vorbe despre securitatea în Europa.

Pe final de mandat la Cotroceni, Iohannis ar face orice pentru a fi băgat în seamă de oficialii europeni, pentru a primi o sinecură pe la Parlamentul European. CV-ul îl recomandă pentru Comisar pe Turism.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele