NEWS

Președintele Nicușor Dan aduce din nou partidele la masa negocierilor. Luni, zi de foc la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan aduce din nou partidele la masa negocierilor. Luni zi de foc la Cotroceni
Nicușor Dan sursă foto:Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan va organiza o nouă întrunire cu partidele, luni, la Cotroceni. Decizia vine în încercarea de a găsi o soluție ca criza care domină scena politică după decizia PSD de a părăsi coaliția de guvernare.

Administrația Prezidențială anunță că președintele României are programate în cursul zilei de luni, începând cu ora 10:00, întâlniri cu liderii partidelor și formațiunilor politice parlamentare pro-europene.

„Întrevedere cu liderii partidelor și formațiunilor politice parlamentare pro-europene (Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Uniunea Democrată Maghiară din România și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale) privind implementarea programelor majore pentru România (SAFE, PNRR)”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Context politic tensionat după retragerea PSD

Iniţiativa vine într-un context tensionat, după ce social-democraţii au decis retragerea sprijinului politic pentru Ilie Bolojan, fără ca până în prezent să existe paşi concreţi spre un compromis între partide. Poziţiile au rămas ferme, iar dialogul politic este blocat.

Conform informațiilor apărute în ultimele zile, discuţiile de la Cotroceni ar avea ca obiectiv readucerea partidelor pro-europene la masa negocierilor, în încercarea de a identifica o soluţie pentru depăşirea impasului. Deşi nu are atribuţii directe în acest conflict, preşedintele încearcă să medieze şi să creeze un cadru favorabil reluării dialogului.

În acelaşi timp, Partidul Social Democrat ar urma să asigure sprijin parlamentar pentru proiectele esenţiale, în special cele finanţate din fonduri europene, până la formarea unui nou executiv. Prima rundă de consultări a avut loc anterior la Cotroceni, fără rezultate concrete.

Cu toate acestea însă, scenariile discutate includ şi posibilitatea formării unui guvern minoritar. De partea cealaltă, partidele analizează variante de susţinere parlamentară, inclusiv prin negocieri cu parlamentari neafiliaţi, într-un context politic încă marcat de incertitudine.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele