NEWS

Prețul agentului termic din București, stabilit în funcție de parametrii de livrare. PMB: Apa ”călduță” e mai ieftină decât cea fierbinte

Prețul agentului termic din București stabilit în funcție de parametrii de livrare. PMB Apa călduță e mai ieftină decât cea fierbinte
Prețul agentului termic din București, stabilit în funcție de parametrii de livrare. PMB: Apa ”călduță” e mai ieftină decât cea fierbinte sursa foto: Antena 3 CNN

Primăria Capitalei a informat, miercuri, 4 februarie, vorbind despre situația termoficării din Capitală, că agentul termic este tarifat la nivel maxim doar atunci când apa caldă şi căldura sunt livrate la parametrii normali. Mai mult, PMB spune că intreținerile ridicate vin și din tarifele pentru apă, electricitate pe casa scării și alte cheltuieli.

Consumul real este înregistrat cu ajutorul contorului de energie termică de la subsolul blocurilor, a precizat PMB, într-o postare pe Facebook, drept răspuns după ce PSD Bucureşti a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că liderul organizaţiei, Daniel Băluţă, primar al Sectorului 4, propune implementarea, în condiţii de urgenţă, a unei „soluţii ferme” care să protejeze bucureştenii aflaţi în situaţia de a plăti „sume uriaşe” către producătorii şi furnizorii de energie termică, deşi fie acest serviciu este întrerupt cu săptămânile, fie este livrat sub parametrii necesari pentru a fi folosit în condiţii de normalitate.

Plătim apa caldă şi căldura doar atunci când sunt livrate la parametrii normali, spune Primăria Capitalei

„Plătim apa caldă şi căldura doar atunci când sunt livrate la parametrii normali! Altfel, agentul termic nu e tarifat la nivel maxim. Apa, caloriferele sunt călâi sau reci – se plăteşte în consecinţă! Este posibil acest lucru! La subsolul blocurilor există un contor”, a explicat municipalitatea.

Contorul de energie termică înregistrează cantitatea exactă

Conform primăriei, contorul de energie termică de la subsolul blocurilor înregistrează cantitatea exactă de gigacalorie livrată în imobil. Astfel, se plăteşte în funcţie de temperatura apei.

„În momentul în care nu se furnizează apă caldă la parametrii contractuali (şi când nu există posibilitatea sistării acesteia), contorul de energie termică nu înregistrează consum (MWh/Gcal). Apa ‘călduţă’ e mai ieftină decât cea fierbinte, deoarece pentru ea se foloseşte o cantitate mai mică de Gcal. Nu se facturează estimativ şi nu se plăteşte în avans”, a menţionat PMB.

De ce vine întreținerea mărită

Întreţinerea afişată la vizierul blocului nu reprezintă doar contravaloarea încălzirii, ci totalul cheltuielilor, precum apa rece menajeră, energia electrică pentru scara blocului sau curăţenia, au adăugat reprezentanţii administraţiei locale.

„Nu avem apă caldă, dar întreţinerea e tot mare. De ce? Întreţinerea afişată la vizierul blocului nu reprezintă doar contravaloarea încălzirii, ci totalul cheltuielilor, precum apa rece menajeră, energia electrică pentru scara blocului, curăţenia, salarii administraţia blocului etc. (…) Factura are un termen de scadenţă de 15 zile de la data emiterii. Există o perioadă de graţie de încă 30 de zile, peste termenul de scadenţă. Dacă factura este achitată în maximum 45 de zile de la emitere, nu se aplică penalităţi”, a transmis municipalitatea.

Conform aplicaţiei Termo Alert, sistemul funcţionează normal la 95% din imobile. Furnizarea căldurii sau a apei calde este deficitară la 2,9% imobile (264 din totalul de 9.215). Apa caldă sau căldura sunt oprite la 469 imobile (5,1% din sistem).

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele