Rusia a reacționat, vineri, la doar câteva ore după ridicarea sancțiunilor privind petrolul rusesc după blocajul din Orientul Mijlociu. În prezent, Kremlinul consideră că derogarea SUA de la sancţiunile asupra petrolului său reprezintă o încercare a Washingtonului de a stabiliza pieţele energetice globale, iar cele două ţări au un interes comun în acest sens.
Între timp, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat vineri într-o postare pe X că decizia unilaterală a Statelor Unite de a suspenda sancţiunile asupra exporturilor de petrol din Rusia este foarte îngrijorătoare, deoarece afectează securitatea europeană.
Anunțul a fost făcut vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform de Reuters şi TASS.
Statele Unite au emis o derogare de 30 de zile pentru ca ţările să poată cumpăra petrol şi produse petroliere ruseşti sancţionate, aflate în prezent pe mare, într-o măsură pe care secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a descris-o ca fiind un pas pentru stabilizarea pieţelor globale zguduite de efectele războiului cu Iranul.
Fără volume semnificative de petrol rusesc care să intre pe piaţă, o astfel de stabilizare este imposibilă, a spus Peskov.
„Observăm acţiuni din partea Statelor Unite menite să încerce stabilizarea pieţelor energetice. În acest sens, interesele noastre coincid”, a spus el.
Măsura, a doua reducere semnificativă în doar puţin peste o săptămână a sancţiunilor SUA impuse din cauza războiului din Ucraina, este cea mai recentă încercare a administraţiei preşedintelui Donald Trump de a tempera preţurile la energie după ce atacurile SUA şi ale Israelului asupra Iranului au paralizat transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz.
Peskov a avertizat însă că există riscul ca criza energetică globală să se agraveze.
Ridicarea sancţiunilor SUA asupra operaţiunilor de vânzare a petrolului şi a produselor petroliere din Rusia, încărcate pe nave până la 12 martie, este însă valabilă doar 30 de zile. „Am auzit declaraţiile reprezentanţilor Statelor Unite potrivit cărora această excepţie se aplică acum doar pentru petrolul deja încărcat până la data de 12, până la 12 martie. Dar a existat şi o declaraţie conform căreia, în general, SUA nu intenţionează să ridice în continuare niciun fel de sancţiuni petroliere împotriva Federaţiei Ruse”, a menţionat Peskov.
„Desigur, astfel de acţiuni vor contribui, într-o oarecare măsură, la stabilizarea acestei pieţe, deoarece fără volume semnificative de petrol rusesc, stabilizarea pieţei este imposibilă”, a spus el.
„Decizia unilaterală a Statelor Unite de a ridica sancţiunile asupra exporturilor de petrol rusesc este extrem de îngrijorătoare, întrucât afectează securitatea europeană. Intensificarea presiunii economice asupra Rusiei este esenţială pentru ca aceasta să accepte negocieri serioase în vederea unei păci juste şi durabile. Slăbirea sancţiunilor sporeşte resursele de care dispune Rusia pentru a duce războiul de agresiune împotriva Ucrainei”, arată preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.
Şi cancelarul german Friedrich Merz a declarat vineri că orice măsură de relaxare a sancţiunilor împotriva Rusiei este o greşeală.
„Considerăm că este o greşeală”, a spus Merz într-o conferinţă de presă alături de omologul său norvegian. „În prezent există o problemă cu preţurile, dar nu cu aprovizionarea. Şi în acest sens, aş dori să ştiu ce alţi factori au determinat guvernul SUA să ia această decizie”, a spus cancelarul german, care a făcut eforturi să păstreze o relaţia bună cu Donald Trump. „Permiteţi-mi să clarific încă o dată: Germania nu face parte din acest război şi nu dorim să devenim parte a acestuia”, a mai spus Merz.
Derogarea, acordată într-un efort evident de a reduce preţurile la petrol şi gaze, crescute de război, pare să fi avut un efect redus vineri, preţul de referinţă al ţiţeiului Brent revenind la 101 dolari pe baril la ora 10:00 GMT (12:00, ora României), scrie Reuters.