Au fost făcute publice primele concluzii în cazul morții milionarului Dan Petrescu, la doi ani de la accidentul aviatic. Procurorii italieni și Agenția Internațională pentru Siguranța Zborurilor au dezvăluit primele concluzii ale anchetei privind tragicul incident.
În accidentul aviatic, Dan Petrescu, un afacerist român, și-a pierdut viața împreună cu familia sa. După o investigație riguroasă, s-a ajuns la concluzia că prăbușirea avionului a fost rezultatul unei erori umane, excludându-se posibilitatea unor defecțiuni tehnice.
Expertiza a exclus orice ipoteză legată de defecțiuni tehnice, confirmând că accidentul tragic a fost cauzat de o eroare umană. Această concluzie vine la peste doi ani și jumătate de la evenimentul tragic care a avut loc în Italia și care a dus la pierderea vieții lui Dan Petrescu, a soției sale și fiului lor. potrivit RTV.
Odată ce concluziile expertizei vor fi prezentate oficial, procurorii vor închide cazul penal, deoarece toți cei implicați sunt decedați.
Informațiile obținute în urma investigației vor fi trimise și în Franța și România, țările în care se desfășoară procese civile legate de acest caz.
Acest lucru va permite continuarea procedurilor legale referitoare la despăgubiri și moștenirea celor decedați.
Accidentul a avut loc pe 3 octombrie 2021, când un avion s-a prăbușit în San Donato Milanese, Italia, provocând moartea lui Dan Petrescu, a soției sale, a fiului lor și a altor cinci prieteni.
Acesta călătorea spre Sardinia pentru petrecerea de botez a fiului său cel mic, Rafael.
Incidentul a ridicat întrebări cu privire la circumstanțele exacte ale prăbușirii, deoarece nicio problemă nu fusese raportată la turnul de control înainte de impactul fatal. Experții în aviație au sugerat posibilitatea unei defecțiuni a motorului sau chiar a unei stări medicale acute a pilotului.