PAPARAZZI

EXCLUSIV PAPARAZZI. Primele imagini cu Michele Morrone prin București. Iubita româncă a actorului italian a stat ascunsă în mașină GALERIE FOTO & VIDEO

Primele imagini cu Michele Morrone prin București. Actorul italian care a cucerit inimile fanilor din întreaga lume cu rolul său din filmul „365 de zile”, se află în aceste zile în capitală. Pentru că, în viața reală, o româncă i-a furat inima!

Paparazzi MediaFlux au fost pe fază și, deși frumoasa brunetă a stat mai mult ascunsă, au obținut imagini cu noul cuplu!

michelle

Foto: MediaFluxActorul, considerat unul dintre cei mai doriți bărbați din lume, a fost fermecat de o româncă, pentru care a lăsat totul în urmă și a venit de urgență spre România.

Primele imagini cu Michele Morrone prin București. Cu banana și bodyguarzii!

După ce a fost implicat într-o relație cu frumoasa Moara Sorio, Michele Morrone și-ar fi găsit alinarea alături de Bogdana Tancău, o antrenoare de fitness din București.

Povestea lor de dragoste a ieșit la iveală la începutul lunii august, când cei doi au fost surprinși împreună pe străzile unei stațiuni turistice din Grecia.

Nu au stat mult despărțiți după vacanța din Grecia, pentru că actorul italian a găsit rapid drumul spre România, unde se află zilele acestea. E drept, stă la hotel, dar își petrece timpul cu iubita lui care i-a făcut, dacă ar fi să judecăm după poveștile de pe Facebook, un program complet, cu vizită la Muzeul Satului, concert de pian la Palatul Bragadiru și chiar vizită la Castelul Bran.

Paparazzi MediaFlux l-au surprins însă în București, când a coborât din mașină și, însoțit de doi bodyguarzi a intrat natural într-un magazin. De unde a ieșit …mâncând o banană.

Bogdana a rămas în mașină

michelle
Foto: MediaFlux

În tot acest timp, protejată de o pereche de ochelari de soare, Bogdana l-a așteptat în mașină.

Potrivit informațiilor noastre, cât timp au fost în București, cei doi au încercat să se expună cât mai puțin împreună în public, petrecând o mare parte din timp la hotel.

Au avut, în afară de programul „cultural”, doar o scurtă ieșire la Hiro, în zona de Nord a Capitalei, unde au băut ceva stând pe scaunele de la bar. Apoi, s-au reîntors la Hilton, acolo unde italianul era cazat.

Actorul și antrenoarea

În vârstă de 33 de ani, Michele Morrone e actorul devenit cunoscut publicului larg după ce a jucat rolul lui Massimo Torricelli în filmul erotic „365 days” din 2020. Pelicula a doborât recordurile Netflix încă de la lansarea sa pe 7 iunie 2020.

Iubita lui Michele Morrone este o antrenoare de fitness cu peste 10 ani de experiență, care și-a transformat pasiunea într-o afacere de succes, deținând propria sală de antrenamente în București.

În trecut, se zvonește că Bogdana ar fi fost implicată și în afacerile fraților Tate.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele