NEWS

Primele măsuri luate de Guvern după protestul oierilor la București. „Nu a participat nicio asociație”

Primele măsuri luate de Guvern după protestul oierilor la București. Nu a participat nicio asociație
sursă foto: INQUAM PHOTOS, George Călin

Guvernul a anunțat că se iau primele măsuri după protestul care a avut loc marți la București. Deși se anunțase că va fi un protest al oierilor, la manifestație nu a luat parte nicio asociație care să confirme buna organizare. Spre seară, mai multe instituții oficiale au anunțat că se dezic de evenimentul neplăcut din Capitală. 

Primele măsuri luate după protestul oierilor

Fermierii au solicitat reluarea exporturilor de animale și suspendarea sacrificării oilor, măsuri care, potrivit acestora, generează pierderi financiare semnificative.

Reprezentanții Guvernului au anunțat că România urmează să primească vaccinuri gratuite pentru animalele afectate de boală, iar exporturile vor fi reluate după aprobarea Comisiei Europene.

În cursul serii, 14 asociații ale crescătorilor de oi au emis un comunicat prin care se delimitează de orice formă de violență manifestată în timpul protestului.

După protestul marcat de incidente violente, Guvernul a informat că premierul Ilie Bolojan a luat la cunoștință revendicările înaintate de „Asociația Profesională a Ciobanilor – APC” și a purtat discuții cu viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, privind posibile soluții la problemele identificate.

Ce revendicări s-au înregistrat

O parte dintre revendicările înregistrate au fost formulate și în cadrul celor șase întâlniri anterioare ale reprezentanților sectorului ovine cu cei ai Guvernului și, punctual, Executivul a luat următoarele măsuri:

1. Eliminarea riscului de transmitere a pestei micilor rumegătoare sau a variolei prin sacrificarea animalelor a fost aplicată în mod excepțional și numai în situațiile în care nu au existat alte soluții alternative viabile. Autoritățile vor proceda în același mod și pe viitor.

2. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a transmis Comisiei Europene Planul de Acțiune pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. Exporturile vor putea fi reluate după aprobarea acestui plan de către Comisia Europeană.

3. Închirierea pajiștilor se realizează de către unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat un control tematic, ca urmare a petițiilor primite din partea fermierilor, în vederea identificării procedurilor de închiriere în cadrul cărora nu au fost respectate prevederile legale în vigoare.

4. În prezent, o parte semnificativă a acțiunilor sanitar-veterinare este deja finanțată de la bugetul de stat. Orice extindere a acestora presupune alocarea unor resurse bugetare suplimentare, motiv pentru care este necesară realizarea, în prealabil, a unei analize de impact financiar și bugetar.

5. Activitatea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este coordonată de viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale.

6. Ministerul Agriculturii a inițiat demersurile pentru dezvoltarea unui sistem informatic de trasabilitate în timp real a transporturilor de animale, în vederea combaterii transporturilor ilegale, sistem care trebuie dezvoltat de ANSVSA.

7. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține revendicarea fermierilor privind despăgubirile pentru pagubele produse de secetă pe pajiști și a elaborat o propunere în acest sens. Măsura are însă un impact bugetar semnificativ și necesită identificarea resurselor financiare necesare.

8. MADR a elaborat, împreună cu asociațiile reprezentative ale crescătorilor de ovine, proiectul de lege privind compensarea costurilor suplimentare de furajare. În actualul context, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, proiectul trebuie adoptat de Parlament.

9. Ministerul Agriculturii a menținut un dialog constant și constructiv cu organizațiile reprezentative ale oierilor și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și a asigurat o platformă de dialog între crescătorii de ovine și ANSVSA în procesul de pregătire a unui plan de măsuri pentru gestionarea situației din sector și reluarea exporturilor.

Începând cu 9 iulie 2026, au avut loc 6 întâlniri între reprezentanții crescătorilor de ovine și cei ai ANSVSA și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, atât la Guvern, cât și la cele două instituții și la autoritățile locale din Brașov și Sibiu, se mai precizează în comunicatul Guvernului.

De asemenea, se menționează că „este de remarcat faptul că la protestul din Piața Victoriei, nu a participat nicio asociație reprezentativă a fermierilor din sectorul de creștere a ovinelor.”

 

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele