NEWS

Primul contract cu finanțare prin SAFE pentru Autostrada „Unirii”, semnat! Valoare de 4,87 miliarde lei

Primul contract cu finanțare prin SAFE pentru Autostrada Unirii semnat Valoare de 487 miliarde lei
Primul contract cu finanțare prin SAFE pentru Autostrada „Unirii”, semnat! Valoare de 4,87 miliarde lei

Guvernul României a anunţat, joi, că a fost semnat primul contract cu finanţare prin Programul Security Action for Europe (SAFE) pentru Autostrada „Unirii”, cu o valoare de 4,87 miliarde lei.

Durata de realizare a proiectului este de 46 luni, din care 10 luni pentru proiectare şi 36 pentru execuţie. Contractele pentru următoarele tronsoane ale A8 vor fi semnate în cel mai scurt timp posibil, după finalizarea contestaţiilor.

Contract de 4.87 miliarde de lei

„Astăzi a fost semnat primul contract cu finanţare prin Programul Security Action for Europe (SAFE) pentru Autostrada „Unirii”, cu o valoare de 4,87 miliarde lei. Finanţarea infrastructurii rutiere prin Programul SAFE reprezintă o oportunitate concretă pentru dezvoltarea economică a regiunilor istorice, mobilităţii la standarde europene şi siguranţă pentru cetăţenii români”, transmite Guvernul într-o postare pe Facebook.

Executivul precizează că contractul pentru construirea tronsonului 1 Târgu Neamţ-Târgu Frumos a fost semnat de Compania Naţională de Investiţii Rutiere cu o Asociere de constructori din România şi Bosnia-Herţegovina, SA& PE CONSTRUCT SRL (Lider) -TEHNOSTRADE S.R.L., SPEDITION UMB, Euro-Asfalt.

Pe traseul dintre Târgu Neamţ (Moţca) şi Târgu Frumos (27 km) se vor construi 36 de poduri şi pasaje (lungime totală de 8,5 kilometri), 4 tunele (lungime totală de 1,7 kilometri) şi 3 noduri rutiere (Moţca, Paşcani şi Târgu Frumos).

Durata de realizare este de 46 luni, din care 10 luni pentru proiectare şi 36 pentru execuţie.

„În cadrul acestui contract, pentru a asigura legătura între secţiunea III Leghin-Târgu Neamţ a A8, DN 2 şi nodul turbion de la Paşcani al Autostrăzii Moldovei Bacău-Paşcani va fi construit cu prioritate, în termen de maximum 12 luni, un segment de autostradă de 5,5 kilometri”, se mai arată în postare.

Contractele pentru următoarele tronsoane ale A8 vor fi semnate în cel mai scurt timp posibil, după finalizarea contestaţiilor.

Potrivit Ministerului Transporturilor, Tronsonul Târgu Neamţ (Moţca) – Târgu Frumos are o lungime de aproximativ 27 de kilometri şi include: 36 de poduri şi pasaje, cu o lungime totală de aproximativ 8,5 kilometri; 4 tunele, cu o lungime totală de 1,7 kilometri; 3 noduri rutiere: Moţca, Paşcani şi Târgu Frumos.

„Semnarea acestui contract reprezintă un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii strategice din România şi marchează utilizarea finanţării SAFE pentru un proiect major de conectivitate şi mobilitate. Finanţarea infrastructurii rutiere prin Programul SAFE reprezintă o oportunitate concretă pentru dezvoltarea economică a regiunilor istorice, creşterea mobilităţii la standarde europene şi consolidarea siguranţei şi conectivităţii pentru milioane de români”, arată ministerul.

Anunțul premierului interimar Ilie Bolojan

Ulterior, premierul Ilie Bolojan a venit cu un anunț.

„Astăzi a fost semnat primul contract finanțat prin Programul SAFE pentru tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos al Autostrăzii Unirii A8.
Acest lot, în valoare de aproape 4,9 miliarde de lei, fără TVA, va avea o lungime 27 de kilometri și va cuprinde 36 de poduri și pasaje, 4 tunele și 3 noduri rutiere importante pentru conectivitatea regiunii, la Moțca, Pașcani și Târgu Frumos.

Durata de realizare este de 46 de luni: 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție. În cadrul proiectului va fi realizată și conexiunea cu Autostrada Moldovei A7, prin construirea unui segment de autostradă de 5,5 kilometri care va asigura legătura dintre A8, DN2 și nodul rutier de la Pașcani.

Contractele pentru celelalte tronsoane ale Autostrăzii A8 vor fi semnate în perioada următoare, după soluționarea contestațiilor. Conectivitatea este o condiție de bază pentru dezvoltarea regiunilor, iar Autostrada Unirii va contribui la modernizarea și creșterea economică a jumătății de nord a României și la îmbunătățirea relațiilor comerciale cu Republica Moldova și Ucraina.

Prin Programul SAFE, România are acces la finanțare pentru proiecte importante de infrastructură, care contribuie la dezvoltarea economiei și la îmbunătățirea mobilității și a siguranței. Le mulțumesc celor implicați, echipelor din Ministerul Transporturilor, Companiei Naționale de Investiții Rutiere și tuturor partenerilor care au făcut posibil acest pas important”, a anunțat premierul interimar.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele