Rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale au dat peste cap Bursa de Valori București și dobânzile la care se împrumută statul român, precum și randamentele obligațiunilor.
Bursa de Valori București (BVB) a deschis „pe roșu” ședința de luni, prima de după primul tur al alegerilor prezidențiale, în care pe primul loc a ieșit George Simion, liderul partidului extremist AUR.
Trendul continuă și principalii indici bursieri scad cu peste 2 procente, iar BET-FI cu peste 4%
Dobânzile la care se împrumută statul român de la investitori încep să crească. Randamentul titlurilor de stat pe 10 ani a ajuns luni la 7,75%, cu 20-30 de puncte de bază mai sus față de vineri. Acesta este cel mai ridicat nivel de la începutul lunii februarie. Cu când randamentul este mai ridicat, cu atât statul român se împrumută mai scump de la investitori, conform Economedia.
Randamentele obligațiunilor denominate în leu au crescut vertiginos, iar obligațiunile în dolari ale României au înregistrat cele mai slabe performanțe de pe piețele emergente, după ce s-a aflat că prim-ministrul Marcel Ciolacu intenționează să își prezinte demisia, scrie Bloomberg.
Randamentul obligațiunilor interne pe 10 ani a urcat cu 40 de puncte de bază la 8%, cel mai ridicat din ianuarie. Indicele bursier de referință de la București a scăzut cu până la 2,6%, una dintre cele mai mari căderi din lume.
Rezultatul scrutinului riscă să slăbească și mai mult capacitatea țării de a reduce cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, care este urmărit îndeaproape de investitori.
George Simion a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale cu peste 40%, urmat de pro-europeanul Nicușor Dan (%), care a reușit să se califice în turul doi după o luptă strânsă cu candidatul coaliției de guvernare Crin Antonescu.
Liderul partidului extremist AUR a obținut aproape 4 milioane de voturi, mai mult decât obținuse, împreună cu Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidențiale anulate din 2024. De notat că George Simion a câștigat peste 60% din voturile din diaspora.