NEWS

Probleme în Coaliție după alegerile la Primăria Capitalei? Kelemen Hunor: ”doar unul din trei va câștiga”

Probleme în Coaliție după alegerile la Primăria Capitalei Kelemen Hunor doar unul din trei va câștiga
Sursă foto: INQUAM Photos/Silviu Filip

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că, după alegerile de la primăria Capitalei, din 7 decembrie, problema este ce se va întâmpla în coaliţie, pentru că doar unul din cei trei candidaţi poate câştiga.

Probleme în Coaliție după alegerile la Primăria Capitalei?

La RFI întrebat dacă are un favorit, Hunor a răspuns negativ, explicând că nu este permis să aibă unul şi, în plus, nu votează în Bucureşti.

Problema este ce se va întâmpla cu coaliţia după alegeri, că, dacă ne luăm aşa, foarte pe scurt, din trei poate câştiga unul, ceilalţi vor fi perdanţi. S-ar putea să câştige altcineva, e o altă problemă„, a subliniat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.

Întrebat de ce ar avea alegerile pentru Primăria Capitalei consecinţe asupra coaliţiei, liderul UDMR a răspuns: „Păi, orice alegere, când cineva pierde, are nişte urmări, vrei, nu vrei. Aţi văzut, alegerile în Bucureşti sunt văzute un pic diferit decât orice altă alegere locală, la nivelul autorităţilor locale. Băsescu, după un mandat şi un pic, a ajuns preşedintele României. Nicuşor Dan, după un mandat şi un pic, a câştigat alegerile prezidenţiale. Este, poate, cea mai legitimă persoană votată de oameni, în sensul ăsta vorbesc, de legitimitate, după preşedinte„.

”Doar unul poate câştiga şi vor fi nişte urmări, nişte tensiuni”

Conform liderului UDMR, „şi în partide, dacă câştigă Drulă, sigur că are o legitimitate în plus faţă de preşedintele Fritz, dacă câştigă Băluţă, la fel, faţă de Grindeanu, dacă câştigă Ciucu, iarăşi, faţă de Bolojan. Doar unul poate câştiga şi vor fi nişte urmări, nişte tensiuni, sper că nu vor strica munca în coaliţie„.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele