Profesorii au respins şi ultima ofertă a Guvernului. Sindicaliștii din Educație au anunțat continuarea grevei generale a profesorilor, respingând astfel ultima ofertă, de majorare salarială, înaintată de Guvern.
Executivul le-a propus cadrelor didactice și personalului nedidactic o creștere salarială de 1000 de lei brut, respectiv 400 de lei brut, urmată de o majorare a salariilor etapizată în următorii trei ani, prin viitoarea lege a salarizării.
„Este un pas important înainte. Nu suntem de acord cu eșalonarea pe 3 ani, nici cu acea sumă de la 1 iunie. Decizia le aparține membrilor de sindicat”, a spus Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.
De asemenea, Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a declarat:
„Așa cum la Sănătate s-a dat într-o singură tranșă mărirea, așa vrem și pentru Învățământ. Majorarea de la 1 iunie e o altă problemă. Grila e altceva. Am înțeles că Guvernul este hotărât să dea ordonanța vineri”.
El a precizat că sindicaliștii au cerut 2000 de lei net ca majorare salarială anul acesta.
Guvernul le-a propus liderilor sindicali o majorare de 1000 de lei brut la salariile profesorilor, respectiv 400 de lei brut la cele ale personalului nedidactic, plus încadrarea salariului unui profesor debutant cu salariul mediu brut pe economie.
„Majorarea cu 1.000 de lei este un avans, iar începând din ianuarie 2024 această creștere să se realizeze etapizat în maxim trei ani de zile, cu o creștere anul viitor de 40% din suma rămăsă ca diferență din grila actuală și grila viitoare”, a spus premierul Nicolae Ciucă în deschiderea ședinței de Guvern de miercuri.
Executivul anunța că ordonanța de urgență cu măsurile anunțate urma să fie adoptată vineri, de 1 iunie.