NEWS

Profesorii, INTERZIS la meditații cu elevii din clasele la care predau. Sunt anunțate sancțiuni drastice

Profesorii INTERZIS la meditații cu elevii din clasele la care predau. Sunt anunțate sancțiuni drastice
Sursă foto: Pixabay

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că profesorii nu vor mai avea voie să facă meditații cu elevii din clasele la care predau. Această regulă ar urma să fie aplicată din anul școlar 2022-2023. Vor exista sancțiuni pentru cadrele didactice care nu o respectă, a mai spus ministrul.

Interdicția va fi impusă printr-o lege care va face parte din pachetul legislativ ce va fi adoptat prin Programul „România Educată”.

Profesorii, INTERZIS la meditații cu elevii din clasele la care predau.Comisie națională de inspecție 

”Vrem să avem relevanța notelor și respectarea conditiilor de etică, iar relevanța notelor are de suferit când un profesor face meditații cu elevii de la clasă” a spus ministrul, care a adăugat că ”meditațiile se practică în orice stat european și nu i se poate interzice unui părinte să își dea copilul la pregătire suplimentară.”

Ministrul Educației a precizat pentru Hotnews că în actul normativ, care va face parte din legislația subsecventă pachetului legislativ primar din „România Educată”, va fi prevăzută înființarea unei comisii naționale pentru inspecție școlară, care va avea ca prerogativă verificarea normelor de etică și deontologie profesională de către cadrele didactice.

Din comisie vor face parte cadre didactice cu experiență de cel puțin 10 ani în inspecție școlară, care „au probat aspecte ce țin de probitatea morală și profesională” și care vor verifica dacă această interdicție se respectă.

Cîmpeanu a mai spus că în lege vor fi prevăzute și sancțiuni clare pentru profesorii care vor încălca această interdicție.

Ministrul nu a precizat despre ce sancțiuni va fi vorba, spunând că acestea trebuie corelate cu legislația deja existentă.

 

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele