NEWS

Prognoza meteo 18 februarie. Avertizare de cod roșu pentru fenomene periculoase. Bucureștiul și Ilfovul, paralizate de zăpezi

Prognoza meteo 18 februarie. Avertizare de cod roșu pentru fenomene periculoase. Bucureștiul și Ilfovul paralizate de zăpezi
Meteo 18 februarie foto: Colaj MediaFlux

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri dimineață avertizări Cod Roșu de fenomene meteorologice periculoase pentru municipiul București și județul Ilfov, în contextul unui episod de iarnă extremă care afectează regiunea. Autoritățile au transmis populației mesaje RO-Alert încă de la 4 dimineața. Iată cum va fi vremea azi.

Ninsori abundente și strat consistent de zăpadă în București și Ilfov

Conform informărilor oficiale transmise de ANM, în București și județul Ilfov s-a depus un strat de zăpadă de 30–35 de centimetri, iar ninsoarea continuă cu intensitate ridicată.

Meteorologii avertizează că, până la expirarea avertizării, este posibilă depunerea unui strat suplimentar de 15–20 de centimetri de zăpadă.

Avertizarea Cod Roșu este valabilă până la ora 08:20.

Mesaj RO-Alert transmis populației

Autoritățile au emis și un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert, cu următorul conținut:

„Avertizare meteo COD ROȘU de NINSORI ABUNDENTE, perioada de manifestare preconizată 18.02.2026, 04:20 – 08:20. Evitați deplasarea cu autoturismul în zona! În caz de necesitate folosiți rutele ocolitoare comunicate de autoritati”.

Ca efect al fenomenelor meteorologice cod galben și cod portocaliu, în intervalul 17.02, ora 10:00 – 18.02, ora 06:00, au fost înregistrate următoarele situații:

În București

• 91 de intervenții

• 84 de copaci îndepărtați

• 7 elemente de construcție desprinse

• 32 de autoturisme avariate

În Ilfov

• 10 intervenții

• 9 copaci îndepărtați

• 1 element de construcție desprins

• 8 autoturisme avariate

Autoritățile au mai transmis că nu au fost înregistrate situații deosebite și nu există persoane rănite. Monitorizarea tuturor cazurilor a fost realizată de personalul aflat în grupa operativă a ISUBIF, precum și prin intermediul dispeceratului integrat.

Cum va fi vremea azi

Vremea va rămâne rece în Moldova, estul Munteniei și în Dobrogea, unde maximele se vor încadra între -6 și 1 grad. În restul regiunilor, valorile diurne vor fi apropiate de normalul perioadei, cu temperaturi cuprinse între 2 și 8 grade. Pe parcursul zilei, în jumătatea de est a țării, cerul va fi noros și va continua să ningă, urmând să se depună un nou strat de zăpadă, în medie de 10–15 cm. În primele ore, în Dobrogea, vor fi și precipitații mixte, cu condiții de polei. În celelalte zone, cerul va fi temporar noros, iar precipitațiile vor fi slabe și izolate, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare.

Noaptea, cerul va deveni variabil, însă vor mai fi înnorări și ninsori slabe în Maramureș, estul Transilvaniei și local la munte. Vântul va avea intensificări, mai ales pe timpul zilei, în jumătatea de sud a Moldovei, estul Munteniei și în Dobrogea, cu viteze de 50–70 km/h. Intensificări de 50–70 km/h se vor semnala local și în Oltenia, precum și în sud-vestul Munteniei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -8 și 1 grad. Izolat, va fi ceață.

Prognoza meteo pentru zonele de munte

La munte, vremea se va menține rece, cu înnorări și ninsori, în special pe timpul zilei, în masivele din jumătatea estică, unde se va depune un nou strat de zăpadă, în medie de 10–15 cm. Vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură, cu rafale de 70–90 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea sub 100 de metri. Pe timpul nopții, cerul va fi variabil, dar local vor mai apărea înnorări și ninsori slabe. Temperaturile minime se vor încadra între -8 și 1 grad, iar izolat se va semnala ceață.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele