Vremea începe să se strice în România, chiar în prag de sărbători. Prognoza meteo pentru 23 decembrie arată că în mai multe zone din țară sunt așteptate ninsori, lapoviță și depuneri de polei.
Conform ANM, în țară, regimul termic va fi caracterizat în continuare de valori mai mari decât în mod obișnuit la această dată, în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi noros în regiunile extracarpatice și temporar noros în rest. Ziua vor fi precipitații slabe, mixte local în Moldova și pe suprafețe mai mici la munte și sub formă de ploaie sau burniță izolat în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.
Noaptea vor fi mai ales ninsori și lapoviță pe arii extinse în Moldova și la munte, predominant ploi local în Muntenia și pe arii restrânse în Oltenia și izolat în Banat, ploi pe alocuri în Dobrogea și precipitații mixte izolat în Transilvania. Pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în nord-est și la munte, va fi polei sau ghețuș.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, iar în a doua parte a intervalului, local în sudul teritoriului și izolat în nord-vest și în centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 3 grade, mai ridicate în Dobrogea și în sudul Banatului spre 6 grade. Se va semnala ceață pe alocuri, mai ales la începutul zilei.
În Capitală, vremea va fi închisă, dar cu valori termice ușor mai mari decât în mod obișnuit la această dată. Trecător vor fi condiții, ziua de burniță și noaptea de ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări îndeosebi în a doua parte a nopții (rafale de 35-45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de 1-3 grade.
În țară, vremea va fi închisă, iar aria precipitațiilor va fi în extindere în cea mai mare parte a țării, cu o probabilitate mai mică în nord-vest. În Moldova și în zona de munte vor fi mai ales ninsori și se va depune strat de zăpadă. În restul teritoriului pe parcursul zilei vor predomina ploile, iar treptat, spre seară și în cursul nopții, local în Transilvania și Dobrogea precum și în cea mai mare parte a Munteniei și Olteniei, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
Izolat vor fi condiții de polei. Local, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, cantitățile de apă vor fi moderate (15…20 l/mp). Se va depune strat de zăpadă, în medie de 3…6 cm la câmpie, în jurul a 10 cm în zona submontană și mai consistent la munte (îndeosebi în Carpații Meridionali).
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile sudice și sud-estice și pe arii restrânse în nord-vest și centru, cu rafale în general de 45…55 km/h, astfel că temporar ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3…-2 grade în nordul Moldovei și 9…10 grade pe litoral, iar cele minime, în general, între -7 și 2 grade.
În București, vremea va fi închisă și vântoasă, astfel că senzația de frig va fi amplificată. Vor fi precipitații, ziua sub formă de ploaie, spre seară acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar pe parcursul nopții va ninge. Vor fi condiții de polei. Stratul de zăpadă estimat, cu grosimi variabile, va fi în jurul valorii de 5 cm. Vântul va avea intensificări (rafale în general de 45…50 km/h), astfel că noaptea temporar ninsoarea va fi viscolită. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -3…-2 grade.