Meteorologii de la ANM anunță un nou val de căldură în mai multe regiuni din țară. Sunt așteptate și ploi, intensificări ale vântului și descărcări electrice, potrivit noii prognoze meteo.
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, chiar călduroasă și cu disconfort termic ridicat pe arii extinse în regiunile sudice, vestice și nord-vestice, unde, local, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va putea depăși ușor pragul critic de 80 de unități, însă vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza și seara când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de până la 50-70 km/h) în zona montană, pe alocuri în Oltenia, Muntenia și izolat în rest. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 10-20 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.
Pe suprafețe mici vor fi vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1-3 cm). Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade în estul Transilvaniei și sudul litoralului și 35 de grade pe arii restrânse în Crișana și în Banat, unde va fi caniculă. Minimele termice se vor situa între 11 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 22 de grade pe litoral și în dealurile Crișanei. Cu totul izolat, dimineața și noaptea, pe văi și în depresiuni se va forma ceață.
În Capitală, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara când probabilitatea pentru averse (2-8 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (35-45 km/h) va fi ridicată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 18-20 de grade, mai anunță ANM.
Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar pe arii extinse în vestul, sudul și sud-estul țării disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, însă vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, cu precădere după-amiaza și seara, în zona montană, local în Oltenia, Muntenia, Transilvania și pe suprafețe mai mici în rest. Ploile vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi cantități de apă de 10-20 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate averselor (rafale de până la 50-70 km/h).
Pe arii restrânse vor fi vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade în dealurile Munteniei și 36 de grade în Banat, Crișana, vestul și sud-vestul Olteniei, unde va fi caniculă. Minimele termice vor fi cuprinse între 11 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 23 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest, unde vor caracteriza o noapte tropicală. Izolat vor fi condiții de ceață.