Ultimele zile au fost marcate de instabilitate atmosferică, însă vremea urmează să se îmbunătățească în următoarele săptămâni. ANM anunță temperaturi deosebit de ridicate, însă nu scăpăm de ploi. Iată prognoza meteo până la jumătatea lunii iunie.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Astfel, la finalul primăverii și în prima parte a verii în unele zone din România va fi mai cald decât este normal, iar în altele va ploua. În săptămâna 8-15 iunie temperaturile vor urca peste normalul perioadei și vom avea primele temperaturi cu adevărat de vară.
Potrivit ANM, în săptămâna 18 – 25 mai, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nordice, estice și centrale. În rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sud-estice și sudice, iar în rest va fi deficitar.
În săptămâna 25 mai – 1 iunie, temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în regiunile nord-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale în sud- estul teritoriului, iar în rest vor fi deficitare, mai ales în vest și nord-vest.
În săptămâna 1-8 iunie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
În săptămâna 8-15 iunie mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile, a precizat ANM.