Proiectul de lege privind Strategia naţională pentru conservarea biodiversităţii a fost votat, joi, în plenul Senatului, după ce a fost modificat „suplimentar” în plenul Camerei Deputaţilor.
Proiectul de lege privind strategia pentru conservarea biodiversităţii a fost adoptat joi, de Senat, urmând să fie trimis la promulgare. Senatorii AUR au votat împotrivă.
Au fost prezenţi 122 de senatori. 79 au votat în favoarea proiectului – 22 de la PNL, 35 de la PSD, 7 de la UDMR, 12 de la USR, 3 senatori neafiliaţi. Au votat împotrivă 27 de senatori AUR, unul dev la PACE şi 2 neafiliaţi. S-au înregistrat 13 abţineri – 5 de la USR, 6 de la PACE şi 2 neafiliaţi.
Proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030 a fost adoptat, miercuri seară, de Camera Deputaţilor. Totodată, s-a decis transmiterea acestei legi Senatului, pentru ca acesta să dezbată şi să se pronunţe, în procedură de urgenţă, asupra textelor nou introduse şi adoptate de plenul Camerei Deputaţilor.
Știre inițială
Miercuri, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că „există amendamente suplimentare şi va fi nevoie de un control de bicameralism” la proiectul legii biodiversităţii, iar acest lucru înseamnă că actul normativ, după ce este adoptat de Camera Deputaţilor, revine la Senat.
Abrudean a menţionat că Senatul este şi joi în sesiune extraordinară şi, în aceste condiţii, va avea loc o şedinţă a Biroului permanent care să stabilească din nou un plen pentru joi dimineaţă, în acest sens.
Proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030 a fost adoptat iniţial, marţi, de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar apoi a trecut miercuri şi de plenul Camerei Deputaţilor, cu mai multe amendamente. Ca urmare, proiectul se întoarce la Senat.
Proiectul de lege privind strategia pentru conservarea biodiversităţii a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor.
USR afirmă că a votat strategia modificată pentru a nu fi blocat un jalon PNRR şi pentru ca România să nu piardă aproape un miliard de euro din fonduri europene, deşi strategia ”a fost practic măcelărită prin amendamentele PSD”. AUR anunţă că a votat împotrivă.
Proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030 a fost adoptat, miercuri seară, de Camera Deputaţilor. Totodată, s-a decis transmiterea acestei legi Senatului, pentru ca acesta să dezbată şi să se pronunţe, în procedură de urgenţă, asupra textelor nou introduse şi adoptate de plenul Camerei Deputaţilor.
„USR a votat în plenul Camerei Deputaţilor strategia modificată pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030 pentru a nu fi blocat un jalon asumat de patru guverne consecutive şi pentru ca România să nu piardă aproape 1 miliard de euro din fonduri europene. USR consideră însă inacceptabil şi iresponsabil modul în care PSD acţionează constant pentru ca România să piardă sume uriaşe din PNRR”, a transmis formaţiunea, într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii USR au susţinut că, prin modificarea din temelii a Strategiei naţionale privind biodiversitatea, PSD „vrea să arunce în aer angajamentele asumate de România la nivel european”.
„Strategia pentru conservarea biodiversităţii, jalon important în PNRR, a fost practic măcelărită prin amendamentele PSD. PSD, în bună colaborare cu AUR, pune în pericol nu doar miliardul de euro aferent acestui jalon, ci şi alte miliarde de euro alocate pentru infrastructura care se construieşte în jurul ariilor protejate. Vorbim de şosele, autostrăzi, şcoli, spitale. În forma rezultată în urma acţiunii PSD, Strategia privind biodiversitatea ridică numeroase probleme şi noi, USR, vom transmite preşedintelui României – la care ajunge legea spre promulgare – toate îngrijorările noastre”, a declarat Diana Stoica, liderul deputaţilor USR.
„Nu vom accepta ca iresponsabilitatea, şantajul şi trădarea naţională a PSD să blocheze intrarea în ţară a miliarde de euro din fonduri europene. S-au obişnuit să ţină România capturată, la cheremul lor. Ei bine, suntem în acest guvern oameni care nu acceptă asta. Ministerul Mediului va transmite foarte clar către Administraţia Prezidenţială toate legile încălcate, toate angajamentele asumate care au fost şi ele încălcate. Astăzi, o ţară întreagă a văzut de ce PSD a vrut să treacă această lege prin Parlament: pentru a o distruge cu totul”, a subliniat ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu.
Pe de altă parte, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că a votat împotriva proiectului de lege privind aprobarea Strategiei naţionale pentru biodiversitate, considerând că documentul nu apără interesele României, ci promovează politici care afectează fermierii şi dezvoltarea României.
AUR atrage atenţia, într-un comunicat de presă, că strategia conţine „prevederi înşelătoare privind sprijinul acordat agricultorilor şi reprezintă încă un pas spre impunerea unor politici de mediu rupte de realitatea din România”.
Deputatul AUR Valeriu Munteanu a calificat strategia drept unul dintre cele mai nocive documente ajunse în Parlament şi a acuzat că aceasta promovează o viziune ideologică, în detrimentul interesului naţional.
„Acest document, Strategia pentru biodiversitate, este unul dintre cele mai odioase documente care au ajuns în Parlament în ultima perioadă. Nu reprezintă interesele României în acest domeniu. Este un document programatic al USR, care mărturiseşte extremismul ecologic”, a declarat deputatul AUR Valeriu Munteanu.