Protest de amploare în Georgia. Zeci de mii de georgieni s-au adunat luni seara în fața parlamentului, cerând anularea alegerilor parlamentare de sâmbătă, despre care opoziția a afirmat că au fost fraudate cu binecuvântarea Rusiei.
Președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, a făcut apel la cetățeni să protesteze față de rezultatele alegerilor contestate, în încercarea de a salva „viitorul european” al țării.
Într-un interviu cat la CNN, Zourabichvili – o figură pro-occidentală ale cărei puteri sunt în mare parte ceremoniale – a declarat că alegerile au fost afectate de niveluri de interferență fără precedent, care au avut ca scop să scoată țara post-sovietică din drumul său spre Europa și să o mențină în orbita Kremlinului.
La scurt timp după ce s-a adresat mulțimii din capitala Tbilisi, Zourabichvili a declarat că protestatarii „vin foarte pașnic pentru a spune: «Am votat, vrem ca voturile noastre să fie apărate și vrem ca viitorul nostru european … să fie apărat»”.
Partidul Visul Georgian, favorabil Rusiei, fondat de miliardarul retras Bidzina Ivanishvili, și-a revendicat victoria după o zi de vot marcată de violențe și dezordine la secțiile de votare din întreaga țară. Comisia Electorală Centrală (CEC) a declarat că partidul a obținut aproape 54% din voturi.
Întrebată de ce refuză să recunoască rezultatele alegerilor, Zourabichvili a declarat că Visul georgian a folosit „toate instrumentele” de care dispune pentru a falsifica alegerile și a solicitat o anchetă internațională.
Comisia electorală a declarat că a primit 445 de plângeri de nereguli la nivel districtual în ziua alegerilor. Luni, Statele Unite au solicitat o „investigație completă” a alegerilor, citând „utilizarea necorespunzătoare a resurselor publice, cumpărarea de voturi și intimidarea alegătorilor” de către visul georgian.
Premierul maghiar Viktor Orban, a cărui țară deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a fost printre puținii occidentali care au lăudat victoria pro-rușilor și a plecat în vizită la Tbilisi. În timp ce părăsea un hotel din capitala Georgiei a fost huiduit de protestatari.
Oficialii de la Bruxelles au anunțat deja că Orban nu reprezintă interesele Uniunii. În plus, au cerut verificarea procesului electoral.