Proteste masive ale localnicilor din Veneția. Jeff Bezos, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, și logodnica lui, Lauren Sanchez, se vor căsători la finalul acestei luni, în oraș.
Nunta de lux a fost estimată la peste 9 milioane de euro. Dar, ceremonia a stârnit proteste din partea localnicilor.
Oamenii acuză transformarea orașului-lagună într-un „teren de joacă pentru miliardari”.

„Nu avem loc pentru Bezos”, apare scris pe afișe, iar un banner uriaș a fost amplasat pe biserica San Giorgio, unde ar urma să aibă loc slujba religioasă.
Miliardarul a închiriat integral numeroase hoteluri de lux din zonă. Primarul apără evenimentul, însă activiștii spun că va înrăutăți aglomerația, și așa insuportabilă, mai ales că este plin sezon turistic, iar atât canalele cât și strazile vor fi oricum pline.
„Vom avea grijă să interceptăm tortul de nuntă, vom ataca și ne vom arunca în canal dacă va fi necesar”, a declarat unul dintre aceştia, potrivit presei italiene.
Pentru activiști, luxul opulent al nunții, inclusiv cele cinci super-iahturi cu invitaţi care vor ancora în oraș și petrecerile fastuoase de la Scuola Grande della Misericordia, Lido sau Madonna dell’Orto, echivalează cu un asalt simbolic asupra orașului.
„Vrem să blocăm şi să îi interzicem accesul lui Bezos la Chiesa della Misericordia, unde va merge în ziua nunţii sale, pentru că nu putem accepta ca întregul oraş să fie complet vândută şi privatizată.”
„Noi nu vrem să mâncăm firimiturile pe care ni le lasă această persoană care, pe de altă parte, s-a îmbogăţit pe spatele şi pe sărăcia noastră. Noi avem o demnitate şi demnitatea noastră e făcută din case sigure şi din locuri de muncă sigure. Toate aceste lucruri pe care nici primarul nici Bezos nu ni le dau.”
Presa italiană anunță prezența unor celebrități precum Kim Kardashian, Leonardo DiCaprio și Oprah Winfrey.