NEWS

Protestele din Israel au avut efectul scontat. Benjamin Netanyahu acceptă o pauză în controversatul proiect de modificare a legilor justiției

Protestele din Israel au avut efectul scontat. Benjamin Netanyahu acceptă o pauză în controversatul proiect de modificare a legilor justiției
sursa foto: Twitter

Premierul Benjamin Netanyahu a anunțat recent că va amâna până luna viitoare noi dezbateri parlamentare privind controversata sa reformă a justiției, după ce protestele din Israel au căpătat amploare și valențe violente. Anunțul a fost transmis, printr-un comunicat, de partidul Otzma Yehudit (Puterea evreiască), transmite agenției Reuters.

Protestele din Israel au avut efectul scontat

Formațiunea ultranaționalistă a ministrului securității naționale Itamar Ben Gvir a acceptat să-și ridice veto-ul asupra unei astfel de amânări după ce a obținut garanția că textul va fi examinat în următoarea sesiune a Knessetului pentru a obține adoptarea sa „prin dialog”. Knesset-ul își va suspenda lucrările săptămâna viitoare, cu ocazia Paștelui.

Reforma sistemului judiciar israelian, inițiată de Benjamin Netanyahu, a fost puternic contestată în stradă, cu manifestații de amploare organizate în mod regulat în Israel, și a provocat tensiuni în cadrul coaliției guvernamentale. Potrivit unor surse citate de Jerusalem Post, Ben-Gvir ar fi amenințat luni că va părăsi guvernul dacă Netanyahu va decide să înghețe legislația până după vacanța Knesset-ului.

În schimbul promisiunii partidului lui Ben-Gvir, Otzma Yehudit, de a nu părăsi cabinetul, Guvernul va aproba la următoarea ședință de duminică o decizie de subordonare a Gărzii Naționale a Israelului ministrului Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir,

Garda Națională este în prezent o unitate din cadrul Poliției de Frontieră și a fost formată în timpul mandatului guvernului precedent, în urma revoltelor din timpul Operațiunii „Gardianul Zidurilor”. Scopul său este de a asigura securitatea în situații similare în viitor. Aceasta numără aproximativ 900 de luptători obișnuiți și alte mii de rezerviști și voluntari.

Benjamin Netanyahu acceptă o pauză în controversatul proiect de modificare a legilor justiției

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, este spus presiunii de a anunța oprirea planurilor controversate ale guvernului său de extremă-dreapta de a revizui sistemul judiciar, după ce decizia de a-l demite pe ministrul Apărării pentru că s-a opus reformelor sale a stârnit proteste în masă în toată țara duminică noapte.

Luni, plecările de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv au fost suspendate, după ce muncitorii au intrat în grevă, în timp ce și lucrătorii din portul Haifa, cel mai mare port al Israelului, s-au alăturat grevei „istorice”, notează CNN și The Guardian.

Guvernul lui Netanyahu încearcă să transforme Israelul într-o „dictatură”, spune fostul premier Ehud Barak.

Guvernul premierului Benjamin Netanyahu „încearcă să facă din Israel o dictatură”, potrivit fostului premier Ehud Barak.

„Este cea mai gravă criză pe care am avut-o în Israel în ultimii 75 de ani”, a declarat Barak, care a fost prim-ministru israelian între 1999 și 2001, la un eveniment găzduit de grupul londonez Chatham House.

„Este o amenințare pentru democrația noastră și modul nostru de viață”, a mai spus acesta.

Barak l-a înlocuit pe Netanyahu ca premier al Israelului, iar mai târziu a servit ca ministru al apărării timp de patru ani în guvernul acestuia. Dar acum atacă noul guvern de dreapta al fostului său coleg de guvernare, spunând că „acționează vădit ilegitim în ceea ce face”.

„Trebui să apărăm democrația împotriva celor care folosesc chiar instrumentele pe care aceasta le oferă pentru a o distruge din interior”, a mai spus Barak.

„Ei (actualul guvern) încearcă să facă din Israel o dictatură. Nu vom accepta asta. Acest lucru nu se potrivește cu valorile noastre de bază”, a mai precizat Barak.

Personalul ambasadelor Israelului din întreaga lume a fost chemat să se alăture grevei

Ambasadele israeliene din întreaga lume au fost instruite de sindicatul ministerului de externe israelian să se alăture grevei, într-o scrisoare văzută de BBC și Reuters.  O sursă dintr-o ambasadă a Israelului, care a vorbit sub protecția anonimatului, a confirmat scrisoarea și a spus că personalul ambasadelor și consulatelor din întreaga lume va decide dacă se vor alătura grevei sau nu.  Potrivit Reuters, scrisoarea precizează că activitățile Ministerului de Externe din țară și din străinătate se vor limita la serviciile de urgență. De altfel, pe pagina web a Ambasadei Israelului în Nepal sunt scrise cuvintele „în grevă”.  Totodată, un purtător de cuvânt al Ambasadei Israelului în Statele Unite a confirmat pentru Times of Israel că Ambasada s-a închis până la noi ordine, iar astăzi (ziua de luni) nu va fi oferite servicii consulare.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele