Protestul fermierilor în București începe astăzi și urmează să se desfășoare în următoarele trei zile, în Piața Constituției din București.
Protestul fermierilor şi transportatorilor, aprobat pentru ziua de duminică, va avea loc în intervalul 09.30 – 22.00, anunţă Primăria Capitalei, care a precizat şi traseele pe care se vor deplasa vehiculele până în Piaţa Constituţiei.
Un singur tractor a fost adus în Piața Constituției. Asta deși la protestul autorizat de primărie erau așteptați 5.000 de fermieri și transportatori cu 200 de utilaje.
O posibilă explicație circulă pe grupurile protestatarilor: oamenii nu au vrut să-i facă jocul Dianei Șoșoacă și al avocatului pe care l-ar fi pus să obțină aprobarea pentru miting. În București erau anunțate trei zile de manifestații în Piața Constituției.
Un protest se anunță însă la Afumați, loc consacrat săptămâna asta ca „baza” fermierilor și camionagiilor. Acolo, protestatarii au anunțat că se vor strânge în număr și mai mare față de zilele trecute. În zonă sunt acum zece utilaje, în timp ce polițiștii și jandarmii fac filtre.
Primăria Capitalei a anunţat, sâmbătă, detaliile stabilite pentru protestul transportatorilor care a fost aprobat pentru ziua de duminică.
Astfel, între orele 6:00-6:30, va avea loc adunarea mijloacelor auto (maxim 100 tractoare şi 100 capete tractor de tir) pe Sos. Alexandriei, banda 1 de circulaţie l, segmentul cuprins între Şoseaua de Centură şi Sos. Bucureşti Măgurele.
Între orele 6:30-7:00, este programată deplasarea mijloacelor auto până în Piaţa Constituţiei pe traseul: Sos. Alexandriei-Calea Rahovei-stânga Bulevardul Tudor Vladimirescu- Dreapta Calea 13 Septembrie- stânga Bdul. Libertăţii – Piaţă Constituţiei.
”Deplasarea se face cu respectarea regulilor de circulaţie, fără restricţii de trafic. Mijloacele de transport folosite vor fi îndrumate şi parcate sub supravegherea forţelor de ordine gradual, până la ocuparea spaţiului destinat protestului (parcarea Piaţă Constituţiei)”, a transmis Primăria Capitalei.
De asemenea, postrivit suesei citate, între 8:30-9:30, are loc afluirea pietonală a participanţilor la protest în Piaţă Constituţiei.
Între orele 9:30-22:00 va avea loc mitingul de protest din Piaţa Constituţiei, iar apoi, până la ora 23.00, este programată defluirea participanţilor.
Primăria Capitalei a aprobat, în această săptămână, derularea unui miting de protest cu 200 de vehicule şi maxim 5.000 de participanţi.