NEWS

Protestul judecătorilor şi procurorilor față de reforma pensiilor speciale. Activitatea suspendată, dosarele blocate

Protestul judecătorilor şi procurorilor față de reforma pensiilor speciale. Activitatea suspendată dosarele blocate
Foto: Justitie.ro

Protestul judecătorilor şi procurorilor față de reforma pensiilor speciale. Începând de miercuri, soluționarea cauzelor, a fost suspendată pe termen nelimitat. Aceștia solicită retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

Protestul judecătorilor şi procurorilor față de reforma pensiilor speciale

Toate cele 16 curţi de apel din ţară au solicitat, în urma adunărilor generale ale judecătorilor organizate marţi, retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor, a anunţat Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit CSM, adunările judecătorilor „au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi încetarea campaniei agresive împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă„.

În acest context s-a hotărât ca, începând de miercuri, activitatea să se desfăşoare conform hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscul major de destabilizare a sistemului judiciar generat de demersul normativ menţionat.

Mai multe instanţe şi structuri de parchet din ţară au anunţat public, prin intermediul unor comunicate de presă, că îşi suspendă activitatea cu unele excepţii, între care Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi Pachetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Protestul va fi menţinut pe durată nedeterminată, până la retragerea propunerii legislative de către iniţiatori.

Ce prevede proiectul referitor la reglementările pentru pensiile de serviciu

Proiectul propune noi reglementări pentru pensiile de serviciu ale personalului vizat, incluzând stabilirea vârstei standard de pensionare conform sistemului public de pensii. De asemenea, se instituie o condiție de vechime minimă de 35 de ani în muncă pentru a putea beneficia de pensie.

Cuantumul pensiei va fi de 55% din media indemnizațiilor brute de încadrare și a sporurilor pentru care s-au reținut contribuții de asigurări sociale, calculate pe ultimele 60 de luni de activitate, cu limitarea pensiei nete la 70% din venitul net al ultimei luni înainte de pensionare, potrivit ProTV.

Se introduce o nouă eșalonare a vechimilor asimilate incluse în calculul perioadei utile pentru pensia de serviciu până în anul 2029. Totodată, vârsta de pensionare a magistraților va crește treptat prin adăugarea anuală a unei perioade suplimentare de 1 an și 6 luni, până în 2036.

Proiectul prevede posibilitatea pensionării anticipate după 35 de ani de vechime în funcție, cu o penalizare anuală de 2% până la atingerea vârstei standard. Modificările includ și restrângerea acordării bonificației de 1% și a actualizării pensiei doar pentru persoanele cu decizii de pensionare emise sau care îndeplinesc condițiile de pensionare, fără a se lua în calcul vechimea realizată după intrarea în vigoare a legii.

Se introduc norme tranzitorii care permit menținerea deciziilor de pensionare și acordarea drepturilor conform legislației anterioare pentru cei care îndeplinesc condițiile până la 1 octombrie 2025, data intrării în vigoare a legii. De asemenea, se armonizează dispozițiile similare din Legea 567/2004 și Legea 361/2023 cu prevederile Legii 303/2022.

”Conform legii, greva nu este permisă pentru acest tip de activitate”, a spus Radu Marinescu, ministrul Justiției. Dar cine mai ține cont de lege în România, dacă nici celor care trebuie să o aplice nu le pasa decât de buzunarele proprii.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele