Partidul Social Democrat a făcut miercuri apel la liderii responsabili, „să înţeleagă că a-l susţine pe Bolojan până în pânzele albe, în fruntea unui guvern nefuncţional, înseamnă a distruge orice şansă de scoatere a economiei din recesiune, cu un efect dramatic asupra vieţii românilor”, arată o informare oficială a partidului.
Social-democraţii spun că în ultimele zile, câteva voci importante din PNL, atât la nivel central, cât şi din teritoriu, vorbesc despre necesitatea unui dialog politic post-Bolojan între partidele care compun alianţa de guvernare şi îi încurajează pe toţi liberalii care gândesc la fel, dar nu au avut, deocamdată, curajul să se exprime, să o facă în aceste zile.
”Facem apel la liderii responsabili să înţeleagă că a-l susţine pe Bolojan până în pânzele albe, în fruntea unui guvern nefuncţional, înseamnă a distruge orice şansă de scoatere a economiei din recesiune, cu un efect dramatic asupra vieţii românilor! Faptul că Ilie Bolojan se agaţă cu orice preţ de funcţie – contrar chiar celor exprimate public, în repetate rânduri, anul trecut – nu reprezintă decât o agravare a situaţiei economice a ţării. Un exemplu concret este faptul că domnia sa blochează şi acum, fără logică, aplicarea măsurilor de relansare economică propuse de PSD şi acceptate de Coaliţia de guvernare”, transmite PSD într-un comunicat oficial remis miercuri.
Social-democraţii spun că în ultimele zile, câteva voci importante din PNL, atât la nivel central, cât şi din teritoriu, vorbesc despre necesitatea unui dialog politic post-Bolojan între partidele care compun alianţa de guvernare”.
”Îi încurajăm pe toţi liberalii care gândesc la fel, dar nu au avut, deocamdată, curajul să se exprime, să o facă în aceste zile. Poate în acest fel Ilie Bolojan înţelege că, în orice stat democratic din lume, un premier care şi-a pierdut sprijinul politic alege singurul gest de onoare: demisia”, mai precizează PSD.
Conform formaţiunii politice, ”este unicul mod în care Ilie Bolojan poate demonstra că între vorbele şi faptele sale chiar există coerenţă, nu doar populism, dublu standard şi ipocrizie – cum a arătat, din păcate, până acum”.