NEWS

PSD forţează impozitarea progresivă în Pachetul 2. Câţi bani ar pierde românii cu salarii peste 10.000 de lei

PSD forţează impozitarea progresivă în Pachetul 2. Câţi bani ar pierde românii cu salarii peste 10.000 de lei
sursa foto Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

PSD forţează impozitarea progresivă în Pachetul 2. În timp ce partidele negociază, românii decontează. Pe lângă creşterea TVA anunţată în prima partea a măsurilor fiscale, în pachetul doi se ia în calcul impozitarea progresivă a salariilor şi impozitarea proprietăţilor în funcţie de valoarea de piaţă şi nu în funcţie de suprafaţă cum este acum.

Toate acestea ne vor costa sute sau chiar mii de lei în plus pe lună.

PSD forţează impozitarea progresivă în Pachetul 2. Care sunt calculele

În al doilea pachet de măsuri fiscale s ar putea introduce impozitarea progresivă. Varianta vehiculată este ca până la 2.000 de lei impozitul pe venit să fie 0%, între 2.000 de lei şi 10.000 de lei- cât este acum 10%, iar ce depăşeşte acest prag să fie impozitat cu 16%.

La un salariu brut de 10 mii de lei – după plata contribuţiilor la sănătate, la pensii, dar şi a impozitului de 10 la sută o persoană primeşte în mână 5.850 de lei. Dacă impozitul de 10 la sută se transformă în cota de 16 la sută- aceeaşi persoană va primi în mână un salariu cu 390 de lei mai mic.

Diferenţa de impozitare dintre un salariu de 9.900 de lei brut şi unul de 10.100 de lei brut va duce la pierderi lunare de sute de lei pentru angajaţii care nu se mai încadrează la pragul mai mic de impozitare.

„Nu mai vreau să fac nicio oră suplimentară, nu mai vreau să iau nicio sarcină în plus, astfel încât să ajung să câştig peste pragul de impozit progresiv, ca să plec cu mai puţini bani acasă. Nu mi se pare o măsură care să încurajeze creşterea productivităţii şi o creştere economică reală în România”, a declarat Robert Croitoru, consultant fiscal şi antreprenor.

O altă măsură controversată este taxarea multinaţionalelor

„Să ne adresăm un pic şi pe zona asta de capital. Eu cred că dacă ai făcut un venit în România plăteşti impozit în România”, a declarat Sorin Grindeanu.

„Lumea este foarte îngrijorată şi avem o mare problemă că nu există o predictibilitate. Sunt şi două, trei schimbări într-un an de zile. Tot mediul de afaceri este bulversat şi caută soluţii fiscale de regulă de a părăsi România pentru a fi mai avantajoase, a avea o altă predictibilitate”, a declarat Robert Croitoru, consultant fiscal şi antreprenor.

Impozitul pe proprietate, 50%

Şi impozitul pe proprietate ar urma să crească cu cel puţin 50 la sută. Spre exemplu, pentru un apartament de 50 de metri pătraţi pentru care acum se achită un impozit de 200 de lei pe an calculat la suprafaţa imobilului, cheltuiala ar putea creşte cu cel puţin 50 de lei pentru că taxarea se va face în funcţie de valoarea de piaţă a locuinţei.

Producătorii spun că măsurile din pachetul 1 se vor vedea în curând în preţuri.

„Va fi undeva între 10 şi 15 la sută. Eu aşa preconizez că vor creşte. Aici vor veni alte scumpiri pe tot ce înseamnă materiale secundare, ambalaje, costurile cu energia. Probabil că la raft preţurile vor creşte între 10 şi 15 la sută”, a declarat Gelu Cârciumaru, antreprenor.

România a primit un prim avertisment dur din partea primei agenţii de rating, Fitch, cea care va revizui prognoza pentru ţara noastră în luna august.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele