Liderii Partidului Social Democrat spun că situația noului guvern va fi tranșată în următoarele zece zile, potrivit unor surse politice citate de Știrile ProTV.
Vicepreședintele PSD Claudiu Manda a explicat, după ședința PSD, că partidul are două scenarii în prezent, o construcție pro-europeană cu majoritate în Parlament sau intrarea în Opoziție.
„Prima opțiune e să fim parte a soluției, să exite o soluție pro-occidentală, din care PSD e dispus să facă parte. A doua, PSD să intre în opoziție dacă nu se ajunge la această soluție”, a transmis Manda care a declarat din nou că PSD exclude varianta formării unui guvern cu AUR.
„Le considerăm afirmații și decizii la cald, așteptăm să se liniștească lucrurile. PNL a decis la un moment dat că nu va mai face nicio alianță cu Partidul Democrat și ulterior au ajuns să fuzioneze”, a explicat Manda despre deciziile PNL de marți.
cesta a arătat că, în varianta unui nou guvern PSD-PNL, prima opțiune este să facă propunerea de premier și dacă i s-ar propune PSD să nominalizeze premierul, acesta va fi Sorin Grindeanu.
„O construcție pro europeană asumată de partide pro europene sau intrarea în Opoziție”, a arătat liderul PSD.
„N-am exclus niciodat o coaliție din care USR să nu facă parte.Există mai multe variante, prima opțiune este ca PNL să continue cu un nou nume sau intrarea în Opoziție”, a transmis Claudiu Manda.
Conducerea PSD se reuneşte, miercuri, în şedinţă, de la ora 13.00, pentru a stabili strategia, după moţiunea de cenzură prin care a fost demis Guvernul Ilie Bolojan.
Conducerea PSD urmează să stabilească mandatul pe care partidul îl va prezenta la consultările cu preşedintele Nicuşor Dan, de la Palatul Cotroceni, pentru numirea unui nou premier.
„În momentul în care vor fi modificări voi da declarații. Până atunci nu dau declarații”, a transmis liderul PSD Sorin Grindeanu înainte de ședința PSD.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, anunţa după ce moţiunea de cenzură a trecut, în Parlament, că PSD este deschis la orice variantă care se va degaja, în urma consultărilor de la Cotroceni şi că nu vor susţine guverne minoritare.
Grindeanu i-a cerut, marţi, premierului Ilie Bolojan, să demisioneze din funcţie, chiar dacă a rămas interimar.
Conform surselor Antena 3 CNN, PSD ar vrea o majoritate parlamentară și un Guvern pro-european alături de UDMR și de minorități, fără PNL și AUR.
Știre inițială
Conform Agerpres, miercuri PSD organizează o serie de ședințe pentru a decide următorii pași după adoptarea moțiunii de cenzură. La ora 12:30, grupurile parlamentare reunite vor avea o întâlnire cu conducerea partidului, iar la ora 13:00 va avea loc o ședință online a Biroului Politic Național.
Totuși, în contextul deciziei Partidului Național Liberal de a trece în opoziție după adoptarea moțiunii de cenzură, sursele menționează că PSD consideră această decizie „la emoție” și anticipează o schimbare în zilele următoare, arată Știrile Pro TV.
PSD și-a exprimat intenția de a continua guvernarea alături de partenerii de coaliție, iar președintele Sorin Grindeanu a precizat că partidul nu va susține guverne minoritare și dorește menținerea coaliției, eventual cu unele modificări.
De partea cealaltă, liderul AUR, George Simion, a afirmat că partidul său va guverna doar cu un premier propriu și a exclus susținerea pentru un candidat propus de PSD.
Deși a susținut și votat moțiunea de cenzură împotriva guvernului, PSD menține speranța unei colaborări cu PNL. Social-democrații consideră că liberalii sunt cei care pot desemna următorul prim-ministru și au identificat două posibile variante pentru această funcție.
Sursele politice explică faptul că social-democrații consideră că liberalii sunt cei care pot da următorul premier și au luat în calcul doi liberali care ar putea să-l înlocuiască pe Ilie Bolojan.
Astfel, primul luat în calcul este Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor, argumentul social-democraților fiind că „PSD a colaborat foarte bine” cu el. Cel de al doilea luat în calcul este Cătălin Predoiu.
Chiar și după ce au depus și votat moțiunea împotriva guvernului, PSD încă speră la o continuarea colaborării cu PNL. În plus, în „cel mai rău caz” luat în calcul de PSD este cel în care responsabilitatea guvernării va fi preluată de un tehnocrat.
Surse politice indică faptul că liderii PSD vor primi un mandat larg pentru consultările informale cu partidele din coaliția care a susținut inițial guvernul Ilie Bolojan, așa cum a anunțat primarul Nicușor Dan.
„Eu voi merge împreună cu colegii mei spunând ceea ce v-am spus de câteva săptămâni, şi anume că dorim păstrarea în mare, sigur, vedem dacă vor fi ceva schimbări în această zonă, a coaliţiei şi că nu vom susţine guverne minoritare. Nu s-a schimbat nimic”, a declarat marți președintele PSD, Sorin Grindeanu.
Mai mult, liderul AUR George Simion a transmis că partidul său va guverna doar cu propriul premier și a exclus susținerea pentru un premier propus de PSD.
Președintele Nicușor Dan a convocat consultări informale cu liderii partidelor care au format guvernul anterior, începând cu Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan. În următoarele zile sunt așteptați și președinții USR, UDMR, precum și reprezentanții minorităților naționale.
Dan a exclus posibilitatea includerii AUR în guvern și a respins ideea alegerilor anticipate, precizând că va începe cu consultări informale, urmate de consultări formale odată ce opțiunile se vor cristaliza. Într-o declarație la Palatul Cotroceni, șeful statului a subliniat că noul guvern va fi pro-occidental și va ține cont de așteptările cetățenilor legate de funcționarea statului și de combaterea corupției.
„Voi începe cu consultări informale şi, când opţiunile se vor cristaliza, vom face consultările formale. Înţeleg aşteptările românilor legate de funcţionarea statului şi mai ales de corupţie. Înţeleg aşteptările românilor legate de viaţa de zi cu zi şi o să le am, evident, în vedere în discuţiile pe care o să le am cu partidele pentru formarea unui nou Guvern. Vom avea un nou Guvern într-un termen rezonabil. Exclud, deci, scenariul alegerilor anticipate şi subliniez: la capătul acestor proceduri vom avea un Guvern pro-occidental. Cu calm, vom trece prin asta”, a transmis şeful statului, într-o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni.
Între timp, PNL a adoptat o rezoluție prin care solicită PSD să preia guvernarea, anunțând că intră în opoziție și susține parcursul pro-european al României. Ilie Bolojan a declarat că PNL se poziționează ca un partid cu demnitate, care va promova modernizarea țării fără privilegii.
De asemenea, USR a reafirmat decizia de a nu forma o majoritate guvernamentală cu PSD, iar președintele Dominic Fritz a fost mandatat să negocieze un acord politic cu PNL pentru o abordare coordonată în perioada următoare.