PSD propune partidelor parlamentare, sindicatelor, patronatelor, administraţiilor locale şi societăţii civile un Acord cu 10 priorităţi naţionale întru-un guvern cu mandat de 24 de luni
PSD propune partidelor parlamentare, sindicatelor, patronatelor, administraţiilor locale şi societăţii civile un Acord cu 10 priorităţi naţionale, un guvern cu mandat de 24 de luni, judecat nu după formula sa politică, ci după îndeplinirea celor zece priorităţi. PSD arată în document că la acest acord pot adera partide, grupuri parlamentare şi parlamentari care acceptă integral cele zece priorităţi, regulile de integritate şi evaluarea publică, iar sindicatele, patronatele, administraţiile locale şi organizaţiile civice pot intra în mecanismul de dialog şi monitorizare. Aderarea nu cumpără dreptul de a numi miniştri şi nu garantează alocări bugetare, spun social-democraţii. PSD propune şi clauzele de stabilitate şi ieşire din acest acord.
PSD a votat în Consiliul Politic Naţional de la Sinaia o rezoluţie intitulată „ACORDUL CELOR ZECE PRIORITĂŢI NAŢIONALE”, un document deschis partidelor parlamentare, sindicatelor, patronatelor, administraţiilor locale şi societăţii civile.
Ce cuprinde „ACORDUL CELOR ZECE PRIORITĂŢI NAŢIONALE”:
O majoritate socială înaintea unei majorităţi parlamentare
„Criza României nu se reduce la căderea unui guvern sau la dificultatea de a aduna voturi în Parlament. Problema mai adâncă este că politica şi-a pierdut capacitatea de a fixa câteva obiective comune şi de a lucra suficient de mult pentru ele. Majorităţile se fac, se desfac şi se refac, în timp ce energia rămâne scumpă şi nesigură, statul colectează slab, iar marile investiţii întârzie fără justificare. Datele confirmă respingerea direcţiei actuale: în august 2026, 90,5% dintre respondenţi spuneau că România merge într-o direcţie greşită, 75% că economia s-a înrăutăţit, iar 58% că trăiesc la limita strictului necesar. Nemulţumirea trece dincolo de graniţele electoratelor. Nu produce singură o majoritate şi nu spune cine trebuie să guverneze, dar spune, cu o claritate rară, de unde trebuie început.
O majoritate socială nu cere ca oamenii să gândească la fel. Ea apare atunci când grupuri care votează diferit recunosc aceleaşi urgenţe şi au motive să creadă că efortul va fi împărţit corect. Cele zece obiective de mai jos pot fi susţinute din tradiţii politice diferite: stânga regăseşte munca, coeziunea şi serviciile publice, dreapta disciplina fiscală şi iniţiativa privată, curentele patriotice energia, resursele şi producţia naţională, partidele proeuropene direcţia europeană şi euroatlantică, iar comunităţile locale şi minorităţile dezvoltarea teritorială şi reguli care nu se schimbă la fiecare criză.
Ce semnează partidele
Semnatarii propun un guvern cu mandat de 24 de luni, judecat nu după formula sa politică, ci după îndeplinirea celor zece priorităţi. Semnătura nu este un cec în alb. Orice măsură trebuie să indice de unde vin banii, cine câştigă, cine suportă costul, ce instituţie răspunde şi care este riscul de eşec. O prioritate nu poate fi schimbată discret, prin ordonanţă sau negociere bilaterală, ci numai prin argument public şi acordul semnatarilor. În toate celelalte teme, partidele îşi păstrează poziţiile, identitatea şi dreptul de a concura.
- Programul precedă negocierea funcţiilor şi a portofoliilor.
- Majoritatea parlamentară se dovedeşte prin semnături nominale în ambele Camere.
- Premierul şi miniştrii acceptă obiective, termene şi evaluare publică.
- Fiecare prioritate are finanţare identificată, termen, responsabil şi indicator public.
- Orientarea constituţională, europeană şi euroatlantică este condiţie de aderare.
- Conflictele se soluţionează prin notificare, evaluare şi termen de remediere, nu prin blocaj permanent.
Cele zece priorităţi
Ordinea nu este protocolară. România trebuie să refacă mai întâi capacităţile care produc energie, securitate şi resurse; pe această bază se pot aşeza contractul fiscal, reforma statului şi serviciile publice. Programele europene de finanţare, OECD şi cooperarea internaţională sunt tratate aici pentru ceea ce sunt: instrumente, standarde şi garanţii pentru un proiect pe care România trebuie să îl definească singură.
1. Refacerea sistemului energetic şi valorificarea resurselor
România nu porneşte de la zero: are resurse, infrastructură şi oameni care cunosc sistemul, dar aceste piese nu lucrează încă împreună. Capacităţile noi ajung greu în producţie, reţelele şi stocarea au rămas în urmă, iar o parte din resurse părăseşte ţara înainte de a produce valoare aici. În factura finală intră costul fragmentării, al investiţiilor amânate şi al regulilor schimbate prea des. Nicio tehnologie nu rezolvă singură ecuaţia energetică. Nuclearul, hidroenergia, gazele de tranziţie, sursele regenerabile, stocarea şi eficienţa se judecă împreună, ca părţi ale aceluiaşi sistem, iar fiecare proiect se compară după cost, termen, siguranţă, efect industrial şi impact asupra mediului şi comunităţilor.
Angajamente comune
Audit public al proiectelor energetice, al capacităţilor de producţie, al reţelelor şi al blocajelor administrative.
Calendar naţional pentru capacităţi noi, modernizarea reţelelor, stocare şi interconectare, cu responsabil nominal pentru fiecare proiect major.
Program pentru echipamente şi servicii energetice produse în România, legat de cercetare, formare profesională şi furnizori locali.
Inventar actualizat al resurselor minerale şi al materiilor prime critice, cu separarea existenţei geologice de rezerva exploatabilă şi de acceptabilitatea socială.
Regim predictibil al redevenţelor şi transparenţă asupra veniturilor, costurilor de mediu şi beneficiilor locale.
Protecţie ţintită pentru consumatorii vulnerabili şi programe de eficienţă care reduc factura, fără subvenţionarea permanentă a risipei.
2. Securitatea naţională, apărarea şi industria de profil
Sentimentul de vulnerabilitate nu este marginal: 68% dintre respondenţi consideră România vulnerabilă la ameninţări externe, 71% văd o ameninţare gravă în conflictele militare şi în instabilitatea economică, 78% în dezinformare şi 68% în atacurile cibernetice. Oamenii percep deja ceea ce instituţiile tratează încă pe dosare separate: riscurile militare, economice, informaţionale şi cibernetice se alimentează reciproc. România îşi respectă angajamentele în NATO şi în Uniunea Europeană şi tocmai de aceea banii investiţi în apărare trebuie să lase în urmă capacitate naţională. Un contract bun nu se încheie în ziua livrării: el asigură mentenanţă în ţară, acces la tehnologie, furnizori români integraţi şi aprovizionare sigură în situaţii de criză.
Angajamente comune
Portofoliu naţional de capabilităţi, corelat cu planificarea NATO şi europeană, cu termene, cost total şi responsabil public.
Program industrial multianual pentru muniţii, pulberi, mentenanţă, vehicule, comunicaţii, software, cyber şi tehnologii cu dublă utilizare.
Folosirea SAFE ca instrument de împrumut pentru achiziţii comune, cu publicarea valorii, a rambursării, a efectului operaţional şi a participării industriei româneşti pentru fiecare proiect.
Condiţii de offset industrial şi transfer tehnologic compatibile cu dreptul european şi cu necesarul real al Forţelor Armate.
Program naţional pentru drone şi sisteme de interceptare: producţie în România a platformelor, componentelor critice şi software-ului de comandă, arhitecturi modulare integrabile cu standardele NATO, protecţie stratificată a bazelor, frontierei şi infrastructurilor critice, contracte multianuale care permit producţia de serie şi adaptarea rapidă. Folosirea forţei rămâne sub control uman şi în cadrul dreptului internaţional.
Rezilienţă naţională: infrastructuri critice, continuitatea guvernării, rezerve strategice şi un mecanism comun împotriva atacurilor cibernetice, dezinformării şi interferenţei străine, cu control democratic şi protejarea libertăţii de exprimare.
3. Reindustrializare, capital productiv şi finanţare pentru dezvoltare
O economie nu se relansează din însumarea unor scheme de ajutor. Statul trebuie să aleagă domeniile în care România are resurse, competenţe şi acces la pieţe: energia, apărarea, procesarea agroalimentară, materialele, tehnologia, industria farmaceutică, infrastructura digitală şi economia circulară pot forma acest nucleu productiv, dar alegerea obligă la continuitate, criterii publice şi evaluarea rezultatelor. Capitalul românesc merită sprijin atunci când produce valoare publică, nu pentru simplul fapt că este românesc. Companiile care primesc sprijin investesc, fiscalizează, creează locuri de muncă stabile, formează oameni şi inovează. Statul oferă, la rândul lui, reguli previzibile, plăţi la termen, acces la finanţare şi infrastructură. Niciuna dintre părţi nu primeşte privilegii fără obligaţii.
Angajamente comune
Harta naţională a capacităţilor productive, a lanţurilor de furnizori şi a dependenţelor critice.
Contracte de dezvoltare pentru investiţii mari, cu obligaţii privind furnizorii locali, formarea şi cercetarea.
Operaţionalizarea accelerată a Băncii de Investiţii şi Dezvoltare ca instrument principal de finanţare a dezvoltării – garanţii, finanţări în numele şi contul statului, participaţii la capital şi fondul de fonduri. Guvernanţă profesională, audit independent, raportare publică şi mandat strict investiţional.
Instrumente stabile de garantare şi capitalizare pentru IMM-uri, cooperative şi companii cu potenţial de export, care mobilizează economiile populaţiei, fondurile de pensii, investitorii instituţionali şi capitalul diasporei.
Parteneriate public-private numai pentru proiecte cu venituri, cu riscul preluat de partea care îl poate controla, comparaţie publică faţă de achiziţia publică directă pe toată durata, contracte şi plăţi viitoare publice şi un plafon anual al obligaţiilor contingente aprobat de Parlament. Pregătirea proiectelor se face prin structurile create prin OUG nr. 8/2026 – comitetul interministerial CI3P şi facilitatea naţională pentru pregătirea proiectelor şi asistenţă tehnică.
Evaluarea anuală a ajutoarelor de stat, cu publicarea beneficiarilor, a obligaţiilor asumate şi a rezultatelor obţinute.
4. Colectare corectă, combaterea fraudei şi disciplină bugetară
Un stat care colectează prost nu poate reveni mereu la aceiaşi contribuabili corecţi pentru a acoperi diferenţa. Înaintea unor sarcini noi vin combaterea fraudei, reducerea evaziunii şi controlul risipei. Digitalizarea are sens dacă reduce arbitrariul, mută controlul acolo unde riscul este mare şi grăbeşte recuperarea prejudiciilor; dacă adaugă doar formulare şi sancţiuni automate, problema rămâne. Disciplina bugetară nu înseamnă să tai aceeaşi proporţie de peste tot şi să numeşti rezultatul reformă. Cercetările arată tensiunea exactă: 67% consideră reformele importante pentru sănătatea economiei, dar 58% le percep ca inechitabile. Orice ajustare trebuie legată de reforma instituţiilor, de o distribuire explicabilă a costurilor şi de protejarea investiţiilor care pot produce venituri viitoare.
Angajamente comune
Integrarea datelor fiscale, vamale, comerciale şi patrimoniale într-un sistem unic de analiză de risc.
Ţinte instituţionale pentru reducerea decalajului de TVA, recuperarea prejudiciilor şi conformarea voluntară.
Control concentrat pe fraudele mari şi pe reţelele organizate, cu protejarea contribuabililor conformi.
Buget multianual cu scenariu de bază, scenariu prudent şi scenariu de şoc.
Inventarul facilităţilor fiscale, al garanţiilor şi al obligaţiilor contingente, menţinute numai în funcţie de rezultat şi echitate.
Regula finanţării: cheltuielile permanente folosesc venituri recurente, iar împrumuturile finanţează investiţii cu efect economic sau social verificabil.
5. Reforma statului şi servicii publice care funcţionează
Reforma administraţiei nu începe cu anunţarea unui număr de posturi desfiinţate, ci cu o întrebare mai grea: ce trebuie să facă statul şi de ce nu reuşeşte. Abia după ce vedem atribuţiile dublate, competenţele lipsă, costul şi durata fiecărui serviciu putem decide ce dispare, ce se uneşte şi unde trebuie întărită capacitatea. Reducerea risipei şi investiţia în management, date şi oameni se fac împreună. Digitalizarea nu trebuie să mute ghişeul pe ecran păstrând acelaşi drum birocratic: statul nu va mai cere cetăţeanului informaţii pe care o instituţie publică le deţine deja, iar fiecare serviciu va avea un termen cunoscut, un responsabil identificabil şi o cale simplă de contestare. Aceeaşi disciplină se aplică întreprinderilor publice.
Angajamente comune
Audit funcţional al administraţiei centrale, al agenţiilor şi al companiilor de stat, cu identificarea suprapunerilor şi a golurilor de capacitate.
Portal public unic, cont digital unic şi dosar electronic unic pentru relaţia cetăţeanului şi a firmei cu statul.
Interoperabilitatea bazelor de date şi eliminarea copiilor, adeverinţelor şi formularelor redundante.
Evaluarea funcţionarilor şi a managerilor publici prin rezultate, termene şi calitatea serviciului, cu mandate profesionale şi indicatori comparabili în companiile de stat.
Achiziţii publice complet trasabile, cu publicarea contractelor, a modificărilor şi a beneficiarilor reali.
Unitate centrală pentru proiecte majore, cu sprijin tehnic pentru administraţiile locale care nu au capacitate de pregătire.
6. Muncă, venituri, coeziune socială şi demografie
În spatele crizei politice există o experienţă socială pe care instituţiile o descriu prea rece. Pentru multe familii venitul a pierdut cursa cu preţurile, serviciile depind de locul în care trăiesc, iar locuirea, energia şi îngrijirea consumă o parte tot mai mare din buget. O majoritate socială apare numai dacă oamenii văd legătura dintre productivitate şi salarii, dintre dezvoltare şi protecţie, dintre reformă şi echitate. Veniturile trebuie să crească pe măsura productivităţii şi a calificării, negocierea colectivă trebuie să redevină un instrument real, iar protecţia pentru vulnerabilitatea severă trebuie să fie simplă, ţintită şi legată de servicii. Politica demografică nu promite redresarea populaţiei prin sloganuri, ci reduce costurile concrete care îi fac pe oameni să amâne un copil, să plece din ţară sau să nu se mai întoarcă.
Angajamente comune
Mecanism transparent de corelare a salariului minim cu productivitatea, salariul median şi costul vieţii.
Extinderea negocierii colective şi a dialogului sectorial, cu participarea reală a sindicatelor şi a patronatelor.
Cont personal de competenţe şi programe de recalificare legate de investiţii şi locuri de muncă reale.
Standard minim teritorial pentru acces la sănătate, educaţie, servicii sociale şi conectivitate.
Pachet pentru familie: creşe, grădiniţe, locuire accesibilă, flexibilitate la muncă şi sprijin pentru îngrijire.
Program pentru diaspora bazat pe recunoaşterea calificărilor, coinvestiţii, reţele profesionale şi servicii de revenire.
7. Educaţie, sănătate, competenţe şi cercetare
Educaţia şi sănătatea au primit, în prea multe programe, promisiuni generoase şi obligaţii neclare. Acest acord leagă finanţarea de acces, rezultat şi continuitate. În educaţie, miza imediată este alfabetizarea funcţională, reducerea abandonului, formarea profesorilor şi un traseu coerent de la şcoală la universitate şi economie. În sănătate, o clădire nouă nu este un serviciu medical: investiţia se gândeşte împreună cu personalul, prevenţia, ambulatoriul şi managementul. Cercetarea trebuie scoasă din marginea programelor economice şi introdusă în proiectele mari, acolo unde se cheltuie bani şi se formează pieţe, pentru că România nu poate rămâne cumpărător permanent de tehnologie. Inteligenţa artificială poate creşte calitatea serviciilor şi productivitatea, dar folosirea ei rămâne sub controlul legii, al protecţiei datelor şi al drepturilor cetăţeneşti.
Angajamente comune
Program naţional pentru alfabetizare funcţională, reducerea abandonului şi sprijinirea şcolilor din comunităţi vulnerabile.
Învăţământ profesional dual şi formare continuă conectate la investiţiile regionale.
Finanţare stabilă pentru cercetare, competiţii transparente şi transfer tehnologic către economie.
Reţea de prevenţie, medicină de familie şi ambulatoriu, cu traseu digital al pacientului şi standarde de timp.
Management profesionist al spitalelor şi raportare prin rezultate medicale, nu numai prin volum de activitate.
Proiecte publice majore cu componente obligatorii de cercetare, inovare şi formare.
8. Agricultură, hrană, irigaţii şi dezvoltare rurală
România exportă încă prea multă materie primă şi cumpără înapoi produse cu valoare adăugată, iar diferenţa se vede în balanţa comercială şi în venitul agricultorului. Producţia are nevoie de apă, depozitare, procesare, logistică şi acces stabil la piaţă, iar sprijinul public va încuraja asocierea voluntară, calitatea şi investiţia, fără a proteja necondiţionat orice producător şi fără a închide piaţa. Apa este deja o resursă strategică, nu o temă pentru următoarea secetă: irigaţiile, retenţia, protecţia solului şi administrarea bazinelor hidrografice se planifică în acelaşi sistem. Dezvoltarea rurală nu mai poate fi confundată cu transferul de subvenţii, pentru că o comunitate rămâne vie dacă are economie locală, servicii, conectivitate şi o administraţie capabilă să transforme finanţarea în proiecte. În negocierea viitorului buget european, România va apăra nivelul plăţilor directe şi o finanţare distinctă, previzibilă, a dezvoltării rurale.
Angajamente comune
Program pentru irigaţii eficiente, retenţia apei, refacerea solului şi adaptare climatică.
Inventar public al capacităţilor de depozitare şi procesare finanţate din bani publici în ultimii zece ani, cu stadiul fiecărui proiect şi motivele nefinalizării. Finanţare nouă numai pentru investiţii cu contract de piaţă şi cofinanţare privată, nu prin repetarea unei promisiuni prezente în fiecare program de guvernare.
Sprijin pentru cooperative şi asocieri voluntare, condiţionat de guvernanţă, acces la piaţă şi rezultate.
Achiziţii publice pentru şcoli şi spitale cu criterii de calitate, proximitate şi sustenabilitate compatibile cu dreptul european.
Trasabilitate alimentară şi control coordonat împotriva fraudei şi a concurenţei neloiale.
Pachet rural pentru sănătate, educaţie, internet, transport şi servicii administrative.
9. Infrastructură şi investiţii strategice
Investiţiile intră într-un singur portofoliu şi se compară după efectul economic, conectivitatea teritorială, securitate şi maturitate. Autostrăzile, căile ferate, porturile, Dunărea, spitalele, şcolile, reţelele energetice, infrastructura digitală şi mobilitatea militară nu mai pot trăi în liste paralele. Proiectele majore trebuie protejate de schimbarea guvernelor, dar şi de tentaţia de a continua lucrări care nu mai au finanţare sau justificare. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă s-a încheiat la 31 august 2026. Ceea ce rămâne din el nu este rangul simbolic pe care i l-a dat politica, ci experienţa: ce a blocat proiectele, unde a lipsit capacitatea administrativă şi de ce s-au pierdut termene şi bani. Această experienţă trebuie transformată într-un audit public şi într-un set de lecţii asumate, înaintea pregătirii Planului de Parteneriat Naţional şi Regional, instrumentul prin care România va accesa fondurile europene după 2027. Regulamentele se negociază acum, iar planul se transmite Comisiei în a doua jumătate a lui 2027. Ascunderea întârzierilor ar costa mai mult decât recunoaşterea lor.
Angajamente comune
Audit public al investiţiilor publice în derulare: proiecte finalizate, abandonate, sume pierdute, proiecte blocate şi cauze administrative, cu lecţii asumate public.
Pregătirea Planului de Parteneriat Naţional şi Regional prin dezbatere publică, transparenţă şi consultare naţională asupra programelor şi reformelor, nu printr-un document redactat în cerc închis.
Poziţie naţională unitară în negocierea Cadrului Financiar Multianual 2028-2034, apărată consecvent de toţi semnatarii, indiferent de schimbările de guvern.
Listă scurtă de proiecte strategice, cu finanţare, calendar, responsabil şi execuţie fizică raportată lunar.
Unitate de intervenţie rapidă pentru avize, achiziţii, exproprieri şi blocaje contractuale.
Integrarea fondurilor europene, a bugetului, a împrumuturilor şi a capitalului privat într-o singură matrice de finanţare, cu protejarea infrastructurilor critice şi standarde de dublă utilizare acolo unde este justificat.
10. România europeană şi euroatlantică
Apartenenţa la Uniunea Europeană şi la NATO este cadrul stabil în care România îşi apără interesul naţional, iar între cele două nu există contradicţie. Apartenenţa oferă pieţe, finanţare, aliaţi, reguli şi o putere de negociere pe care nu am avea-o singuri, cu obligaţia ca fiecare angajament major să fie explicat public prin efectele sale asupra securităţii, economiei şi vieţii cetăţenilor. Aderarea la OECD a ajuns aproape de capăt: din cele 25 de avize necesare, România a obţinut 24, iar cel rămas, pe comerţ, ţine de o decizie politică, nu de o restanţă tehnică. Situaţia seamănă cu Schengen şi cere aceeaşi stăruinţă diplomatică, inclusiv în relaţia cu Statele Unite. Standardele organizaţiei rămân însă utile numai dacă schimbă efectiv guvernanţa companiilor publice, calitatea reglementării, educaţia, investiţiile şi integritatea. Credibilitatea externă începe cu seriozitatea deciziilor luate acasă.
Angajamente comune
Finalizarea aderării la OECD, cu efort diplomatic concentrat pe avizul rămas şi calendar public al reformelor restante.
Integrarea recomandărilor OECD în politicile interne, cu evaluarea costurilor şi a capacităţii administrative.
Poziţie externă predictibilă şi consultare parlamentară pentru angajamentele strategice majore.
Protejarea statului de drept, a independenţei justiţiei, a pluralismului media şi a drepturilor minorităţilor.
Cooperare cu Uniunea Europeană, NATO şi OSCE în securitate, rezilienţă democratică şi combaterea interferenţei străine.
Raport anual privind beneficiile, obligaţiile şi rezultatele participării României în instituţiile europene şi euroatlantice.
Tabloul public de rezultate
Fiecare prioritate va putea fi urmărită într-un portal public, actualizat lunar de Guvern. Nu vom confunda suma cheltuită cu rezultatul obţinut. Tabloul va arăta capacităţile instalate, proiectele puse în funcţiune, timpul economisit, veniturile colectate, locurile de muncă, accesul la servicii şi obligaţiile îndeplinite, separând strict activitatea de rezultat. O şedinţă ţinută, o strategie aprobată sau o licitaţie lansată pot fi paşi necesari. Nu sunt, prin ele însele, schimbări în viaţa oamenilor.
Clauzele de stabilitate şi ieşire
Un acord între partide diferite va produce conflicte. Stabilitatea nu cere ascunderea lor, ci reguli care împiedică transformarea fiecărei divergenţe într-o criză de guvern. Încălcarea se notifică în scris, se evaluează tehnic şi primeşte un termen de remediere de 15 zile. Semnatarul care cere schimbarea unei priorităţi trebuie să spună care este problema, cât costă alternativa şi ce rezultat propune în loc. Următoarele situaţii justifică ieşirea din acord:
- încălcarea orientării constituţionale, europene şi euroatlantice;
- modificarea unilaterală a uneia dintre cele zece priorităţi;
- nerespectarea repetată a bugetului şi ascunderea obligaţiilor publice;
- protejarea politică a corupţiei instituţionale sau refuzul controlului legal;
- refuzul publicării indicatorilor şi al evaluării independente;
- înţelegeri secrete privind funcţii, contracte sau alocări bugetare.
Ieşirea din acord devine efectivă numai după prezentarea publică a motivelor şi a consecinţelor asupra majorităţii şi programului.
Formula de aderare
Pot adera partide, grupuri parlamentare şi parlamentari care acceptă integral cele zece priorităţi, regulile de integritate şi evaluarea publică. Sindicatele, patronatele, administraţiile locale şi organizaţiile civice pot intra în mecanismul de dialog şi monitorizare. Aderarea nu cumpără dreptul de a numi miniştri şi nu garantează alocări bugetare. Funcţiile şi resursele urmează procedurile constituţionale şi o negociere politică asumată public, prevede rezoluţia aprobată de Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat – PSD.
