NEWS

Psihiatrul și eseistul Ion Vianu a murit la venerabila vârstă de 90 de ani. Scriitorul s-a stins în Elveția

Psihiatrul și eseistul Ion Vianu a murit la venerabila vârstă de 90 de ani. Scriitorul s-a stins în Elveția
Sursa foto: replica online

Ion Vianu s-a stins din viață în Elveția. Scriitorul și medicul psihiatru a murit la vârsta de 90 de ani. Anunțul decesului a fost făcut de fostul ministrul al Culturii Vlad Alexandrescu.

„Ion Vianu/ 15.04.1934, Bucureşti (România) – 20.06.2024, Morges (Elveţia)”, a scris fostul ministru al Culturii pe rețelele de socializare. De peste Ocean,  Politologul Vladimir Tismăneanu deplânge,la rândul lui, dispariţia scriitorului.

Psihiatrul și eseistul Ion Vianu a murit la venerabila vârstă de 90 de ani

„O veste extrem de tristă. A încetat din viaţă doctorul psihiatru, eseistul, luptătorul pentru drepturile omului, disidentul Ion Vianu. Născut în aprilie 1934 într-o familie de distinşi intelectuali umanişti, doctorul Ion Vianu a fost un adversar a tot ceea ce ameninţa demnitatea fiinţei umane.

A protestat împotriva utilizării politice a psihiatriei. A semnat Apelul Goma. A fost membru în colegiul de redacţie al revistei Agora. L-am cunoscut şi l-am admirat. A fost un drept. Să se odihnească în pace”, a transmis Tismăneanu, potrivit observatornews.ro.

Ion Vianu
Sursa foto: news.ro

A emigrat în străinătate în anul 1977, nemulțumit de regimul comunist

Ion Vianu, fiul criticului literar Tudor Vianu, s-a născut la 15 aprilie 1934 în București. A studiat filologia clasică și ulterior a început un amplu studiu în medicină.

După ce s-a format în Clinica universitară de psihiatrie de la Spitalul „Obregia” din București a emigrat în anul fatidici 1977, nemulțumit de faptul că psihiatria a fost instrumentată în scopuri politice. În Elveția și-a practicat meseria în spațiul privat, dar în același timp a fost un promotor al apărării drepturilor omului în psihiatrie pe plan internațional.

Ion Vianu
Sursa foto: Scena9

Volume semnate de medicul psihiatru Ion Vianu

După anul 1990, Vianu a semnat articole în pentru Revista 22 dar și pentru „Lettre Internationale”, editată de ICR. Ca scriitor a debutat cu volumul Stil și Persoană. A mai publicat volumele ”Introducere în psihoterapie” (1975), ”Amintiri în dialog. Memorii” (în colaborare cu Matei Călinescu, 1994), ”Paramnezii” (2005).

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele